Senatul pregătește "preluarea ostilă" a Consiliului Concurenței

consiliul-concurentei-azi
Lovitură pentru Consiliul Concurenței: un proiect discutat marți și modificat de senatorul ALDE Daniel Zamfir intră miercuri la vot final în Senat, iar dacă va trece va desființa de facto actuala conducere a Consiliului Concurenței.
Amendamentele lui Zamfir mărește de la 7 la 11 numărul de membri al plenului (organismul colegial de conducere a Consiliului Concurenței), iar noua prevedere trebuie să intre în vigoare în 30 de zile de la promulgarea legii, au declarat pentru G4Media.ro surse parlamentare.Altfel spus, actualul plen s-ar dizolva de facto, cu mai mult de un an înaintea expirării mandatului.Amendamentele senatorului ALDE sporesc și puteriile viitorului președinte al
Consiliului Concurenței
, inclusiv în ceea ce privește deschiderea unor investigații, competență ce aparține în prezent plenului. Modificările au fost aduse formei cu care proiectul a trecut deja de Camera Deputaților, notează G4Media.roInițiatorul prevederilor suplimentare, senatorul Daniel Zamfir l-a criticat în repetate rânduri pe actualul șef al
Consiliului Concurenței
, Bogdan Chirițoiu, care a refuzat să susțină atacurile la adresa băncilor comerciale și, prin ricoșeu, la adresa Băncii Naționale, ținta predilectă a criticilor lui Zamfir.
Citește și:
- 12:46 - Cel mai mare retailer online din țara noastră a anunțat un val de concedieri
- 10:53 - Premieră globală la București: Maestrul Nicolae Voiculeț lansează Orchestra Mondială a Păcii la Palatul Parlamentului
- 10:38 - Un român din trei se teme că banii de pensie nu-i vor asigura o viață decentă - STUDIU
- 09:18 - Preţul mediu al unui litru de motorină standard a trecut din nou peste pragul de 10 lei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











