Anul 2019 va fi marcat de încetinirea creșterii consumului privat, inflație moderată, șomaj scăzut, dar și de o presiune crescută asupra ratelor dobânzii, spune Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments Sucursala București și Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.

 

Anul acesta se profilează apariția unui set de dezechilibre, atrage atenția managerul Fondului Proprietatea: adâncirea deficitelor de cont curent și bugetar, dar și creșterea inflației, care ar trebui gestionate într-o manieră transparentă și consecventă.

„Deși inițial eram optimiști privind potențialul său de a crea locuri de muncă și a contribui la veniturile statului pe termen lung, plafonarea prețurilor la gaze și energie și noul regim de taxare pot periclita grav independența energetică a țării”, spune Johan Meyer.

Și sectorul bancar a fost lovit în mod sever, spune șeful Franklin Templeton Investments București. Recent introdusă, taxa pe activele bancare poate avea efecte adverse, de domino, pentru întreaga economie, în special pe fondul creșterii dezechilibrelor macro-economice, care trebuie adresate prin politici prudente și prietenoase cu piața: „De fapt, cu o astfel de măsură, România, în mod inexplicabil, își face rău sieși, dar și propriilor cetățeni, cei care vor fi nevoiți, în final, să „achite nota de plată”.

Cadrul legal să nu fie împotriva sectorului privat

Potrivit șefului FP, infrastructura rămâne o zonă cu potențial permanent – deși niciodată împlinit – în timp ce piața muncii rămâne ancorată în cifre bune.

Este probabil ca rata șomajului să rămână joasă, sub nivelul de 5%, însă tot mai multe companii se plâng de un deficit de personal calificat.

„Încurajăm autoritățile să ia măsuri pentru a face piața muncii mai ușor accesibilă pentru muncitorii străini în sectoarele în care este o nevoie critică de forță de muncă. Alte sectoare care merită urmărite sunt cel imobiliar, agricultura și IT-ul”.

Având în considerare această situație complexă, „este esențial ca România să cultive un mediu în care companiile au încredere să investească în afaceri pe termen lung, astfel încât să continue să genereze venituri pentru stat într-un mod sustenabil, prin dividende și taxe pe profit. În acest sens, ar fi de un real folos o strategie guvernamentală de investiții, cuplată cu un cadru legal și de reglementare previzibil, care funcționează spre beneficiul – și nu împotriva – sectorului privat”, a explicat Johan Meyer.

La fel de important pentru performanța economică generală a țării va fi menținerea deficitului bugetar sub nivelul de 3%.

Articolul precedentIohannis, atac fără precedent la PSD după prăbușirea leului
Articolul următorDezastru fără precedent pentru leu. Euro trece de 4,76 lei pe interbancar