Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL va construi varianta ocolitoare a Bacăului, o nouă șosea de circa 31 de km din care 16,3 km vor fi la profil de autostradă, parte din viitoarea autostradă A7 care va străbate Moldova de la nord la sud.
Contractul cu o valoare de aproximativ 142 de milioane de euro va putea fi semnat după rezolvarea eventualelor contestații, va avea o perioadă de 6 luni pentru proiectare și 30 de luni pentru execuție.
„Astăzi, 09.08.2018, a fost comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului „Proiectare și Execuție Varianta de Ocolire Bacău” și au fost transmise adresele de comunicare a rezultatului procedurii către toți ofertanții”, transmite Compania de Drumuri.
Potrivit CNAIR, ofertantul desemnat castigator este Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, având preţul de 668.330.294,63 Lei fără TVA, și un punctaj total de 100 puncte, din care 60 de puncte pentru componenta financiară și 40 de puncte pentru componenta tehnică.
Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă dupa soluționarea eventualelor contestații/plângeri formulate în cadrul procedurii de atribuire.
Durata contractului cuprinde 6 luni perioada de proiectare, 30 luni perioada de execuție a lucrarilor și o perioadă de garanție de 84 de luni.
Realizarea contractului presupune proiectarea și execuția lucrărilor de construire a 30,8 km de drum nou la standarde europene, din care 16,269 km la profil de autostradă și vor face parte din autostrada (sau drumul expres) din Moldova pe relația Nord Sud.
Proiectarea și execuția Variantei de Ocolire Bacău, a fost scos din nou la licitație în luna decembrie 2017. Anterior, proiectul fusese contractat cu o firmă din Turcia, dar a fost reziliat în luna aprilie după ce compania turcească a anunțat CNAIR că nu mai poate susține lucrarea, stadiul proiectului fiind de doar 2%. Contractul fusese semnat cu doi ani înainte, în aprilie 2015.
Comments are closed.