56 de companii românești sunt prezente în Coface Top 500 companii din ECE în 2017, mai puțin cu 9 companii față de topul realizat în 2016, se arată în studiul anual realizat de compania internațională de asigurări de credite Coface.
Din cele 56 de companii româneşti, doar trei sunt businessuri antreprenoriale: Dedeman, Altex şi Fildas.
Automobile Dacia SA este cea mai mare companie din România prezentă în top 500 ECE şi vine pe locul 14 la general. Următoarea companie românească din top este OMW Petrom, situată pe locul 31. În top mai sunt şi cinci companii româneşti nou intrate.
„Cea mai vertiginoasă creştere a avut-o o companie din România – Star Assembly (divizie ale Grupului Daimler – n.red.) – şi-a crescut cifra de afaceri de cinci ori după investiţiile din 2016 şi a urcat până în jurul poziţiei 100 în top”, a spus Eugen Anicescu, country manager Coface România, în cadrul conferinţei de presă Coface prin care a prezentat cel de-al zecelea studiu anual al celor mai mari 500 de companii din ECE.
Cele mai bine reprezentate sectoare de companiile din România sunt industria auto, industria de produse minerale, chimice, petrol şi sectorul comerţului.
În 2011, România avea 44 de companii în top 500 cele mai mari din regiune, în 2016 au fost cele mai multe companii – 65, iar anul trecut numărul a scăzut la 56 de firme.
România este pe locul al patrulea în regiune după numărul de companii, după Polonia (175 de companii, în creştere cu 7 companii), Ungaria, cu 71 de companii, în scădere şi Cehia, cu 67 de companii, în scădere, potrivit Coface
Comments are closed.