După ce președintele Klaus Iohanis a criticat dur Guvernul acuzându-l de ”haosul” creat prin politica sa de pensii și salarii, premierul Viorica Dăncilă s-a conformat cererii șefului statului de a ”spune clar dacă mai sunt bani de pensii și salarii”.
„Sunt bani de salarii şi pensii”, a declarat Dăncilă, precizând că nu vrea să apară îngrijorări în rândul salariaţilor sau al pensionarilor”, prin intervenția lui Iohanis.
„Nu există nicio problemă şi chiar aş vrea să nu creăm îngrijorări în rândul pensionarilor că nu am putea să le dăm pensia sau în rândul salariaţilor. Sunt bani de salarii şi pensii. Domnul preşedinte poate să spună, e opinia dumnealui, dar eu vă spun realitatea – avem bani de salarii şi pensii”, a declarat Dăncilă, după ce a participat la Conferinţa Naţională a Agricultorilor, citată de AGERPRES.
Dăncilă a spus că și ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a confirmat că există bani pentru pensii şi salarii.
Președintele poate avea opiniile sale, dar eu sunt adepta consensului, a unei abordări interinstituţionale foarte bune. Pentru mine important este să duc la bun sfârşit programul de guvernare şi voi face acest lucru, a spus primul-ministru.
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, marţi, Guvernului şi PSD să precizeze „clar, răspicat, cu argumente” ce au de gând cu Pilonul II de pensii şi dacă mai există bani pentru bani şi salarii până la finalul anului.
Comments are closed.