Mult-trâmbițata reformă a pensiilor speciale se amână din nou. Din câte se pare, liderii Coaliției nu se pot pune de acord cu privire la noile modificări, după ce judecătorii CCR au retrimis proiectul în Parlament, astfel că se merge din amânare în amânare.  

Zilele trecute, ministrul Finațelor Marcel Boloș a trensmis un avertisment extrem de dur pe marginea acestui subiect. Mai exact, Boloș a avertizat că, dacă reforma pensiilor, inclusiv a pensiilor speciale, nu va fi făcută, România va pierde 1,4 miliarde de euro, sumă ce poate fi tăiată de Comisia Europeană.

Pe lângă reforma pensiilor, România va mai pierde și alți bani europeni prevăzuți în PNRR, miliarde de euro, dacă nu ia și măsurile privind evaziunea fiscală și reformele fiscal-bugetare, a mai spus ministrul.

„Subiectul actual și de neîntârziat îl reprezintă „reforma pensiilor speciale, de care este condiționată o sumă de 1,4 miliarde de euro. Stagiul de cotizare este o nucă tare în discuția cu Comisia Europeană, pentru că este nefiresc să ai ultima lună de salariu în calcul pentru stabilirea viitoarei pensii. Baza de calcul trebuie mult extinsă pe o perioadă. Solicitarea Comisiei a fost de 10 ani. Adică un stagiu de cotizare mai consistent, care să genereze o pensie și un drept la pensie pe care îl au beneficiarii din sistemul public de pensii. Și vârsta de pensionare este un subiect de discuție”, a declarat ministrul Finanțelor.

La rândul său, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor Alfred Simonis a declarat, sâmbătă, că până la finalul lunii septembrie va fi adoptată legea pensiilor speciale în noua formă, cu modificările cerute de Curtea Constituţională.

„Toate categoriile de pensii speciale din România sunt vizate de această nouă lege, respectând decizii. Poate cineva ne va întreba – de ce nu le tăiaţi de tot, ca la parlamentari? Acolo unde am putut să o facem, pentru că este lege distinctă, am făcut-o. Am tăiat la parlamentari. La magistraţi şi la alte categorii nu le mai poţi tăia. Pentru că sunt deja decizii care spun că nu au… Şi într-adevăr, la nivel european există conceptul ăsta, magistraţii au în toată lumea pensii speciale”, a spus Simonis la un post TV.

El a menţionat, în context, că pensiile speciale vor fi impozitate „cu 15-20-25%”.

CE CRITICĂ JUDECĂTORII CCR LA LEGEA DESFIINȚĂRII PENSIILOR SPECIALE
– Diminuarea bazei de calcul
– Recalcularea pensiilor speciale aflate în plată (afectează componenta de neretroactovitate)
– Supraimpozitarea nu poate avea caracter sancționator (să se aplice tuturor)

Sursa: CCR

CE A RĂMAS DIN MAREA REFORMĂ A PENSIILOR SPECIALE
-procurorii și judecătorii rămân cu aceleași pensii până în 2028
-crește vârsta de pensionare la 65 ani (treptat, până în 2035)
-trecerea la pensii pe contributivitate până în 2043
-impozit de 15% pe tot ce depășește salariul mediu net pe economie

SURSA: Realitatea PLUS

CÂȚI PENSIONARI SPECIALI ARE ROMÂNIA

În România sunt peste 10.300 de pensionari de lux. Dintre aceștia, jumătate sunt pensionarii din magistratură, potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP).

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2023, de 10.310 (plus 29 comparativ cu luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 5.309 fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice, relatează agerpres.ro.

CELE MAI MARI PENSII DIN ROMÂNIA – MAGISTRAȚII

În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.583 lei, din care 19.662 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.354 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.647 de pensionari, pensia medie fiind de 5.144 de lei, din care 2.464 de lei suportaţi din bugetul de stat.

CE DOMENII MAI SUNT  ÎN TOPUL PENSIONARILOR SPECIALI DIN ROMÂNIA

Foștii diplomați. Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna iulie un număr de 728 persoane. Pensia medie era de 5.814 de lei, din care 2.546 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

Foștii parlamentari. În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 716 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.050 de lei (2.477 de lei de la bugetul de stat).

Foștii angajați din aviație. Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.362 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.506 de lei, din care 7.511 lei suportaţi din bugetul de stat.

Foștii salariați la Curtea de Conturi. Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 548 de persoane, media fiind de 8.501 de lei, din care 2.806 de lei cota suportată din bugetul de stat.

CÂȚI PENSIONARI AU INDEMNIZAȚIE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a crecut în ultima lună, ajungând la peste 1 milion, dintre care puțin peste 100 de mii sunt din agricultură.

Astfel, numărul pensionarilor cu indemnizație socială în România a fost, în iulie 2023, de 1.143.204 persoane, cu 1.656 mai multe comparativ cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), potrivit agerpres.ro.

Dintre aceştia, 1.034.019 erau pensionari din sistemul public, iar 109.185 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 429 de lei.

CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Pensionarii de la stat ai României cu indemnizație socială de la buget

Valoarea indemnizației sociale

valoarea medie – 429 de lei

Bistriţa-Năsăud –  495 lei

Maramureş – 495 lei

Cluj – 477 de lei

Articolul precedentGuvernul a prezentat planul de austeritate fiscală. Deficitul, redus și prin taxarea românilor de rând
Articolul următorGuvernul a publicat măsurile fiscale. Ce posturi se desființează din instituțiile statului