Premierul Florin Cîţu a declarat, luni seara, la un post TV, că pilonul doi de pensii nu va fi naţionalizat în perioada guvernării din care face parte şi PNL.
Întrebat dacă i-a cerut Comisia Europeană acest lucru, Cîţu a arătat că CE și-a manifestat preocuparea faţă de sustenabilitatea sistemului de pensii din România, însă nu acesta este motivul care stă la baza poziţionării privind pilonul doi, ci pentru că este vorba de o opţiune a Coaliţiei de guvernare.
„Nu. Nu pentru că cere cineva aşa ceva. Pentru că în asta cred şi în asta credem noi, toată coaliţia de guvernare. Nu naţionalizăm pilonul doi de pensii! Şi ca să nu existe niciun risc ca cineva să facă asta, eu vreau să mă angajez că nu vom face aşa ceva (…). Repet, riscul ca în această guvernare liberală, în următorii opt ani de zile, ca pilonul doi de pensii să fie naţionalizat este zero. Nu există aşa ceva, nu vom face aşa ceva niciodată”, a afirmat Cîţu.
În context, șeful Guvernului a făcut referire la perioada anterioară a guvernării PSD, când s-a dat ordonanţa 14 care viza şi pilonul doi de pensii.
Întrebat dacă le recomandă oamenilor să îşi facă pensii private, Florin Cîțu a răspuns: „Au deja pensii private. Dacă vor să investească mai mult, bineînţeles sunt oportunităţi. Dar există o strategie în legea pensiilor, ne vom uita la ea, dacă va creşte sau nu contributivitatea din ceea ce avem”.
Sursa: Realitatea Financiara