Guvernul României se bazează pe sprijinul Băncii Mondiale pentru susținerea proiectelor majore de investiții și pentru realizarea reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a afirmat premierul Marcel Ciolacu la întâlnirea pe care a avut-o cu oficiali ai instituției bancare internaționale.

Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu director regional al Băncii Mondiale pentru țările din Uniunea Europeană, și cu Anna Akhalkatsi, manager de ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria.


”Dorim să avem în continuare susținerea Băncii Mondiale pentru a avansa proiecte majore de investiții, în special în domeniul infrastructurii”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.


Șeful Executivului a adăugat că pentru România sunt, de asemenea, prioritare investițiile în infrastructura feroviară care fac conexiunea cu Ucraina, atât pentru a putea susține tranzitul cerealelor din țara puternic afectată de război, cât și pentru a participa la procesul de reconstrucție.


De asemenea, premierul a solicitat Băncii Mondiale să acorde în continuare susținere pentru finalizarea marilor reforme asumate de România prin PNRR, în special reforma pensiilor și cea a salarizării bugetare. 


Delegația Băncii Mondiale a subliniat că la nivel instituțional există toată deschiderea pentru colaborarea cu autoritățile române în scopul avansării cât mai rapide a acestor reforme vitale pentru viitorul României.

Articolul precedentGuvernul amână majorarea taxelor până săptămâna viitoare – Mâncarea, țigările și alcoolul se vor scumpi
Articolul următorȘedință de Guvern | Ordonanța de urgență cu noile taxe pentru români, în dezbatere – DECIZII pentru produsele din tutun