Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că tinerii fermieri vor beneficia în acest an, în premieră, de terenuri concesionate de la ADS.
Vestea bună este că tinerii fermieri pot primi câte 50 de hectare de teren agricol, hectare care au fost concesionate până acum și care expiră în anul acesta.
„Pentru prima dată, în 2020, pentru tinerii fermieri, pe lângă banii alocaţi acestui program de sprijin, vom încerca să alocăm şi câte 50 de hectare de teren agricol, hectare pe care le-am identificat în contractele de concesionare care expiră în anul acesta şi care nu vor mai fi prelungite. Considerăm că este foarte important ca de acest teren să beneficieze şi cei care se încadrează în această categorie de tineri fermieri, ţinând cont de fenomenul de îmbătrânire a fermierilor şi a forţei de muncă din agricultură”, a spus Adrian Oros.
El a menţionat că Agenţia Domeniilor Statului gestionează 319.390 ha, terenul statului român, din care 111.640 ha sunt cadastrate.
„De asemenea, avem 230.000 de hectare suprafaţă concesionată, din care niciun hectar pentru tinerii fermieri”, a arătat Adrian Oros.
Potrivit acestuia, vor fi modificate şi redevenţele obţinute de pe aceste terenuri concesionate, despre care spune că sunt „ridicole”, fiind cuprinse între 300 şi 800 kg grâu/ ha, în condiţiile în care se obţin 10.000 – 12.000 kg de grâu/hectar.
„Sunt terenuri concesionate către firme din ţări ale UE şi extra UE, care sunt şi beneficiare de subvenţii”, a completat ministrul Adrian Oros.