Preluarea GSP de către Ringier, investigată de Consiliul Concurenței

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Ringier Sportal SRL preia activele folosite la editarea ziarului Gazeta Sporturilor (GSP), suspectând tranzacția de încălcare a legii concurenței, prin concentrare economică, potrivit unui comunicat postat de Consiliu pe pagina sa de internet.

”În conformitate cu prevederile Legii concurenţei nr. (21/1996), operaţiunea propusă este o
concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă
controlului Consiliului Concurenţei. Ca urmare, autoritatea de concurenţă va evalua această
tranzacţie în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o
decizie în termenele prevăzute de lege”, precizează comunicatul.

Ringier Sportal SRL este o companie ai cărei asociați sunt Ringier AG și Digital Ventures Ltd. Ringier AG face parte din Grupul Ringier, iar Digital Ventures Ltd este o societate constituită conform legislației din Bulgaria.

Gazeta Sporturilor (GSP) este un ziar cotidian cu conținut sportiv.

 

Articolul precedentA 8-a minune: Cum ții copilul la facultate cu 52 de lei pe lună
Articolul următorJuncker, mai modest decât Dragnea: 1,4 mil. locuri de muncă până în 2020

Comments are closed.