Românii care locuiesc în municipiul Sfântu Gheorghe nu vor plăti impozite mai mari pe locuințe în 2026, în ciuda modificărilor recente ale Codului Fiscal și a obligațiilor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Consiliul Local a decis menținerea impozitelor pentru persoanele fizice la nivelul minim permis de lege, decizie consistentă cu politica fiscală din ultimul deceniu.
Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Antal Arpad (UDMR), în cadrul unei conferințe de presă, unde a explicat că administrația locală va continua să protejeze locuitorii de creșteri fiscale majore în ceea ce privește imobilele.
„Ca primar și ca sociolog, eu cred că locuirea este un drept fundamental, în timp ce a merge cu mașina este opțional. Atâta timp cât sunt eu primar, impozitele pentru persoanele fizice, la locuințe și terenuri, vor rămâne la nivelul minim prevăzut de lege”, a declarat edilul.
Impozitele pentru mașini vor crește
În schimb, primarul a precizat că impozitele pentru autoturisme vor fi majorate, ca măsură de descurajare a traficului și a aglomerației urbane.
„Numărul autoturismelor crește și creează disconfort în oraș. Nu vrem să motivăm creșterea acestui număr prin impozite mici”, a explicat Antal Arpad.
Marjă legală de 500% între minim și maxim
Primarul a mai subliniat că legislația lasă administrațiilor locale o marjă foarte mare de ajustare a impozitelor pe locuințe.
„Între minim și maxim există o diferență de 500%. Cel care plătește acum 400 de lei pentru locuință ar putea, conform legii, să plătească până la 2.000 de lei. Noi alegem, însă, să menținem valoarea minimă”, a precizat el.
Prin această decizie, administrația din Sfântu Gheorghe continuă politica fiscală predictibilă aplicată în ultimii ani, care vizează protejarea locuitorilor și echilibrul bugetar al municipiului.
Sursa: Realitatea Financiara

















