Administratorii judiciari ai companiei Oltchim Râmnicu Vâlcea au solicitat deschiderea procedurii falimentului faţă de combinatul chimic, planul de reorganizare al activităţii acestuia expirând luni, se arată într-un raport, trimis marţi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Solicitarea a fost depusă la Tribunalul Vâlcea, în dosarul deschis în 2013 prin care s-a declarat intrarea în insolvenţă a companiei vâlcene, informează agerpres.ro.

„Consorţiul de administratori judiciari ai Oltchim S.A. anunţă că a depus în data de 23.04.2019 la Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 887/90/2013, Raportul privind stadiul de implementare a planului de reorganizare a activităţii Oltchim S.A. prin care se solicita instanţei să ia act că durata de implementare a planului de reorganizare a expirat la data de 22.04.2019 şi să dispună deschiderea procedurii falimentului faţă de Oltchim S.A. Menţionam că astăzi Raportul va fi publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Următorul termen procedural este pe 08.05.2019”, se precizează în raportul publicat pe BVB.

În luna noiembrie a anului trecut, Chimcomplex S.A. a cumpărat, cu 127 de milioane de euro, cea mai mare parte a activelor Oltchim, între care secţiile: Clorosodice, Oxo-alcooli, Polioli, Servicii pe teren, Vagoane şi parţial VCM/PVC 1, dar a preluat şi 1.164 dintre salariaţii de la Râmnicu Vâlcea.

Articolul precedentPrimăria Capitalei a anunțat impozitele mărite pentru 2020
Articolul următorDoar boala te scapă de datoriile de la bancă!