Oficialii Băncii Naționale afișează o nonșalanță fără scrupule față de situația creată pe piața creditelor prin creșterea zilnică a nivelului ROBOR, indicele în funcție de care se calculează dobânzile la împrumut.
Pe fondul îngrijorărilor tot mai pronunțate din partea populației privind posibilitatea de rambursare a împrumuturilor, oficialii BNR țin prelegeri în conferințe cu teme sofisticate, înțelese doar de specialiști.
”ROBOR se află, la ora actuală, acolo unde ar trebui să fie, având o evoluţie normală”, a declarat, joi, viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea.
„Creditul nu face parte directă din PIB, ci este o sursă de finanţare a unor componente din PIB. Poate să aibă o influenţă indirectă. Din punct de vedere practic, ce s-a întâmplat în ultimul an? A crescut creditul, chiar şi cu această creştere a ROBOR-ului, care este o evoluţie, până la un punct, normală, în sensul că a fost o perioadă în care acesta a fost decuplat de la rata dobânzii de politică monetară în jos. A fost un exces de lichiditate pe piaţă, iar acum acest exces de lichiditate s-a reglat şi ROBOR-ul este unde teoretic ar trebui să fie, adică mai sus de dobânda de politică monetară şi mai jos de rata dobânzii Lombard, adică de rata dobânzii la care Banca Centrală împrumută, dacă este nevoie, băncile comerciale”, spune Voinea, într-un limbaj păsăresc pentru cetățeanul de rând, afectat direct de creșterea ratelor la credit din cauza ROBOR.
„În pofida acestei creşteri a ROBOR, în ultimul an a crescut și creditul în lei. Este o temă care ne preocupă, nu spunem că ignorăm această creştere a ROBOR de peste 200 de puncte de bază, în trei trimestre. Are influenţă asupra a peste 60% dintre contractele de credit. Am recomandat în decembrie, anul trecut, la precedentul Raport de stabilitate, atât creditorilor, cât şi debitorilor, să se uite la produsele cu dobândă fixă. Aceste produse au crescut, în ultimele şase luni, pe flux, de la 6% la 27% în fluxul de credite ipotecare, şi de la 60% la 80% în creditele de consum. Pe ansamblul anului, şi Guvernul, şi Comisia Europeană, şi Banca Naţională”, a arătat Liviu Voinea, în conferința „ZF Summit Bankers 18”, organizată de Ziarul Financiar.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a continuat să crească pe piaţa interbancară, ajungând joi la 3,39% pe an, de la 3,34% pe an, miercuri, cea mai ridicată rată din februarie 2014 până în prezent.
Comments are closed.