Societatea Energetică Electrica anunță închiderea procedurii de insolvență a companiei Servicii Energetice Muntenia SA, după 5 ani de la intrarea în insolvență.

 

Decizia a fost luată de către Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București, în data de 3 aprilie 2019, potrivit companiei energetice.

Instanța a constatat închiderea procedurii de insolvență. De asemenea, instanța a dispus luarea tuturor măsurilor pentru reinserția companiei în activitatea de afaceri, potrivit certificatului de grefă emis în data de 4 aprilie 2019 de către Tribunalul București.

Această decizie vine ca urmare a eforturilor depuse în cadrul companiei și a efectelor pozitive avute de măsurile stabilite prin intermediul Planului de reorganizare demarat în anul 2015.

Reamintim că, în anul 2014, Servicii Energetice Muntenia S.A. a intrat în procedura generală a insolvenței.

Articolul precedent170 milioane de euro pentru studenţi şi IMM-uri
Articolul următorMetrorex cumpără 13 trenuri noi de metrou. Noutăți de design