Centura Capitalei rămâne veșnicul șantier pe care trebuie să îl îndure șoferii bucureșteni. De departe, tronsonul cu cea mai mare întârziere este cel dintre DN2 și Autostrada Soarelui, acolo unde traficul se desfășoară în continuare pe o bandă, afectat și de șantierele care bat pasul pe loc. Acest tronson este gata în proporție de doar 7%. În total, ar fi trebuit deja să fie gata 10 kilometri de drum la patru benzi.
Un sens giratoriu suspendat, lărgirea carosabilului, pasaje noi construite și reabilitarea celor vechi. Pe hârtie, toate aceste obiective arată foarte bine. În teren, însă, pare că nimic nu se mișcă. Reprezentanții constructorului spun că au gânduri mari.
„Urmează, la kilometrul 21, o supragirație unde se va executa o lucrare de reabilitare a pasajului și modernizarea celui existent. Avem o serie intreagă de utilități de relocat, avem conducte de transport gaz, avem fibre optice, apa canal” a declarat George Ariton, reprezentantul constructorilor, potrivit Realitatea Plus.
În ciuda prezentării optimiste, potrivit angajamentelor, lucrările ar fi trebuit să fie gata în 15 luni de la semnarea contractului. Astfel, chiar în această lună, lucrările ar fi trebuit să fie inaugurate, dar lucrurile sunt departe de a fi așa.
Doar 7,59% din proiect a fost executat chiar dacă limita de timp a fost deja atinsă. Vina este aruncată de la constructor la compania de infrastructură și apoi face cale întoarsă. Pe de altă parte, banii nu au fost deloc puțin. Proiectul este în valoare de peste 240 de milioane de lei.