Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, miercuri, că administrația locală se confruntă cu un blocaj în adoptarea bugetului pentru acest an, ceea ce a dus la dificultăți în plata salariilor angajaților, acestea fiind efectuate „cu chiu cu vai”.
„Cu chiu cu vai am reuşit să plătim salariile, dar nu şi taxele pe salarii. (…) În momentul acesta, nu mai avem nimic în cont. Şi urmează… Sunt facturi la curent, la iluminatul stradal, la semafoare, medicamente în spitale, hrană pentru animale la grădina zoologică, spectacole de teatru – tot ce putem închipui că se întâmplă în oraşul acesta depinde de buget”, a spus primarul general in cadrul unei apariții tv.
El a menţionat că principala nemulţumire a grupului PNL, care a votat de trei ori în CGMB împotriva bugetului, este că nu sunt alocate, de la începutul anului, cele trei miliarde de lei destinate subvenţiilor pentru transportul în comun şi termie.
Ambasadorul Statelor Unite, declarație de impact în lupta pentru șefia NATO: „Avem cel mai înalt respect pentru preşedintele Iohannis”
„Avem un blocaj politic pe buget, în momentul de faţă. Eu am propus un buget foarte similar cu ce s-a întâmplat în 2023, în 2022 – tocmai pe situaţiile astea financiare s-a pronunţat Fitch. Avem un blocaj politic, în esenţă. PSD nu vrea să participe la niciun fel de negociere. Grupul PNL spune: ‘Pune 3 miliarde subvenţie în buget’. Noi am pus două miliarde. Acum am ajuns la 2,3. Păi, aşa am făcut şi în 2023 şi în 2022. Am pornit anul cu două miliarde puse şi, la final, am sfârşit cu trei. De ce am făcut asta? Pentru că ştiam că o să mai ajustăm bugetul de-a lungul timpului şi o să ne mai vină nişte bani. De unde vin aceşti 700 de milioane care sunt în discuţie acum? Sunt nişte fonduri europene pe care noi le-am transferat, pentru că între 2023 şi 2024 a fost transferul de proiecte de pe un exerciţiu financiar pe altul – tramvaiele, liniile de tramvai, conductele de termoficare. Le-am pus cu buget local – exact 700 de milioane, pe care, după ce o să avem actele scrise, o să le decontăm din fonduri UE”, a transmis Nicuşor Dan.