Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Acordul de Parteneriat pentru perioada de programare 2021-2027 urmează să fie semnat miercuri la Palatul Victoria. Acordul va aduce în România peste 31 de miliarde de euro fonduri europene pentru investiții în infrastructură, educație, sănătate și servicii sociale.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marți, la Palatul Victoria, că Guvernul va face miercuri un pas decisiv prin semnarea Acordului de Parteneriat pentru perioada de programare 2021-2027, iar cele 31 de miliarde euro fonduri europene de care vom beneficia vor însemna un salt uriaş pentru dezvoltarea României, transpus în sprijin pentru mediul de afaceri, o viaţă mai bună pentru cetăţenii noştri, investiţii în sănătate şi pentru un mediu mai curat.

„Faptul că am reușit în ultimele luni să deschidem linii de finanțare din PNRR în mai multe domenii – eficiență energetică, infrastructură de transport și educativă, modernizarea instituțiilor publice – este dovada faptului că lucrurile merg în direcția bună. Finanțările europene și naționale și dinamica atragerii lor oferă obiectivelor noastre sociale și guvernamentale perspective certe de realizare.

Planul Național de Redresare și Reziliență, principalul plan de reformă și investiții al României pentru următorii patru ani, este corelat cu noile strategii sectoriale, cu obiectivele de dezvoltare durabilă.

Valorificăm oportunitățile oferite de resursele europene atât prin exercițiul bugetar precedent, cât și prin noul cadru multianual.

Mâine (miercuri, 5 octombrie 2022 – n.red.), vom face un pas decisiv prin semnarea Acordului de Parteneriat pentru perioada de programare 2021-2027. Cele 31 de miliarde euro fonduri europene de care vom beneficia prin Politica de Coeziune vor însemna un salt uriaș pentru dezvoltarea României. Acesta va fi transpus în sprijin pentru o viață mai bună pentru cetățenii noștri, investiții în sănătate, în mediul de afaceti și pentru un mediu mai curat.

Cu toții am înțeles că, în vremuri de criză, este important să investim în proiecte pentru viitor. Iar Guvernul României are voința politică și capacitatea instituțională să susțină concretizarea acestor proiecte.

Îi felicit pe toți cei care și-au adus contribuția la finalizarea acestui demers și îmi exprim încrederea că vor duce la bun sfârșit obiectivele pe care le-am asumat, pentru a putea sa creăm aceste embleme de memorie pentru tot ceea ce au însemnat evenimentele din istoria îndepărtată și recentă a țării noastre. Vă mulțumesc si vă doresc succes!”, a declarat Nicolae Ciucă, marți, cu ocazia semnării contractelor de finanțare a Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România și a Memorialului „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu Sărat.

Comisia Europeană a aprobat, pe 25 iulie 2022, Acordul de Parteneriat, document esențial pentru ca România să poată atrage fondurile europene aferente perioadei de programare 2021-2027. România dispune, prin Politica de Coeziune 2021-2027, de 45,1 miliarde de euro, dintre care 31,5 miliarde de euro alocare europeană și 13,6 miliarde euro contribuție națională. Politica de Coeziune cuprinde investiții importante în infrastructură, educație, sănătate și servicii sociale.

Prin Acordul de Parteneriat cu România sunt stabilite obiectivele tematice de dezvoltare şi alocarea indicativă a fondurilor europene pentru perioada 2021-2027. Documentul prevede o alocare totală constituită din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime de 45,1 miliarde euro, din care 31,5 miliarde euro alocare europeană și 13,6 miliarde euro contribuție națională.

Până pe 21 septembrie, 6 din cele 24 de jaloane și ținte asumate în PNRR pentru trimestrul trei din anul 2022 au fost acte normative adoptate de Guvern, potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentUn EXPERT în energie explică. Tertipul prin care companiile din energie pot exporta toată producția de gaze
Articolul următorPrețul lemnelor, PLAFONAT la 400 de lei pe metru cub, în loc de 500. Modificare de ultim moment

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau