Zilele acestea, câteva milioane de români au simțit, din nou, pe propria piele cât de mult îi mint politicienii pe care i-au votat. De fiecare dată când se discută public despre principala problemă cu care se luptă economia noastră, uriașul deficit bugetar cronicizat și consecința acesteia, explozia datoriei guvernamentale, guvernanții ne liniștesc spunându-ne că au un medicament minune și că acela este miraculoasa „digitalizare”. Avem o creștere cu 20% a cheltuielilor cu salariile bugetarilor, de două ori și jumătate mai mare decât creșterea nominală a economiei? Nu-i nimic, în curând vom apela la prea-eficienta digitalizare și numărul bugetarilor va scădea dramatic, ne liniștesc Ciucă și Ciolacu, cu un aer senioral. Avem o creștere a cheltuielilor cu bunurile și serviciile în creștere cu 23%, de trei ori mai rapid decât a crescut economia în termeni reali? Nu-i nicio problemă, tripleta de aur a politicii dâmbovițene Iohannis-Ciolacu-Ciucă are o soluție minune: digitalizarea și sigur-sigur îl vor administra cât de curând bugeto-fagilor din armata lor. Încasăm prea puțin la buget? Totul se va rezolva într-o bună zi, când va veni și la noi salvatoarea digitalizare. Cam așa suntem mințiți an de an, alegeri după alegeri. Se pare că această promisiune a fost făcută de atâtea ori că până și noi, umilii contribuabili, am început s-o credem. Sau ne place să fim mințiți cu un asemenea profesionalism de către cei mai mari corifei ai „digitalizării”, Marcel Bacalaureat Ciolacu și Nicolae Ăîăîăî Ciucă.
Ei bine, ziua de 25 mai este, în fiecare an, doar o mostră a unui viitor mai bun și mai digitalizat. În preajma acelei zile, sediile ANAF din toată țara sunt luate cu asalt de către sute de mii de plătitori de impozite, care se înghesuie să depună o biată declarație de venit, menită a le deschide larg porțile către cel mai fericit moment din viața lor de cetățeni: plata impozitelor și contribuțiilor destinate îndestulării Omului Gras, armata de ocupanți ai birourilor guvernamentale. De ce oare s-or înghesui amărâții de contribuabili pe holurile din împărăția lui Marcel Boloș-Vodă, dacă tot s-a tăiat, de ani buni, panglica digitalizării și s-a instalat celebra aplicație „spațiul privat virtual”, unde respectivii amărâți pot să-și depună chinuitoarea declarație? Poate că votanții plătitori de impozite nu prea se descurcă în complicatele desișuri ale declarației „electronice”? Sau poate pentru că nivelul de popularitate al ideilor nobile ale digitalizării în masa electoratului român nu este prea mare? Precis la aceste explicații simple nu s-au gândit niciodată iluștrii trezorieri ai țării, în ordine cronologică inversă Boloș, Câciu, Vâlceanu, Cîțu și alții la fel de năzdrăvani. În viziunea lor înțeleaptă, precis vinovați sunt obscurantiștii de contribuabili care nu cred în magia digitalizării.
Ei bine, pentru deliciul nostru al tuturor, declarația „electronică” este, în realitate, o mostră de lucru prost făcut, pas cu pas și temeinic. Trecând peste etapa preliminară de „înrolare” în spațiul privat virtual, adică de înscriere în catastifele acestuia cu nume și parolă de acces, procedura de depunere a declarației „electronice” este în mai mulți pași. Pasul prim este descărcarea formularului respectiv dintr-o listă lungă, căci ANAF-ul nostru modifică formularul în fiecare an, pentru a putea să țină pasul cu hărnicia miniștrilor de finanțe care modifică Codul Fiscal cât de des pot, spre disperarea contabililor și auditorilor financiari. După ce ai descărcat formularul, îl completezi , ținând cont de cele 20 de pagini de instrucțiuni scrise într-un limbaj klingonian pentru popor, de parcă instrucțiunile ar fi făcute doar pentru ochii funcționarilor ANAF, nu și pentru pârliții de contribuabili. Ei și acum apare pasul doi; în care primești „validarea” formularului completat. După care să nu cumva să încerci să îl trimiți către sfântul spațiu privat virtual, căci nu vei avea cum, aplicația cu formularul este doar o aplicație de scris. Așa că intervine pasul al treilea, în care salvezi formularul validat în propriul computer. În pasul al patrulea descarci frumușel un colț bine ascuns al spațiului privat virtual, cu nume de utilizator, parolă și cod primit prin e-mail (o altă aplicație pusă să lucreze în slujba digitalizării ANAF). Aici, în acest colț bine ascuns, poți, în sfârșit să încarci formularul salvat în computerul personal. Crezi că s-a terminat? Nici gând: în pasul al patrulea, ANAF îți va trimite un nou e-mail, cu un alt cod de șase cifre, cu care să verifici dacă formularul depus este validat sau nu de către sistemul digitalizat. Pasul cinci: deschizi o nouă aplicație a ANAF, unde introduci codul primit pe e-mail, alături de CNP și afli dacă formularul este validat sau nu. Asta, deși a mai fost „validat” o dată în pasul al doilea. Ei bine, dacă afli că formularul tău nu conține erori „de validare” te poți duce liniștit la culcare, să îți refaci forțele obosite de atâta digitalizare. Dacă nu, reiei totul de la pasul 1. Adică aici, la pasul al cincilea, este un „IF”, cum le place digitalizatorilor să vorbească în limba lor.
Ei, cam așa arată un descrierea algoritmului de depunere a declarației „electronice”. De ce l-am explicat pe larg? Este momentul să vă spun cum funcționează, în viața reală, departe de mințile PSD-iste și PNL-iste, digitalizarea: niște funcționari publici le explică unor programatori ce trebuie să facă digitalizarea în serviciul public respectiv. Adică îi oferă IT-istului „specificațiile tehnice”. Acum digitalizatorul descompune intenția funcționarului public în operațiuni simple, descrise de funcții logice, adică scriu un algoritm precum cel pe care tocmai vi l-am descris. Algoritmul respectiv este, apoi, transformat într-un limbaj de programare, după care se transformă într-o aplicație digitală. Rețineți că am spus una, nu trei sau patru. Adică, oameni buni, rolul unei aplicații digitale este să rezolvi totul într-o singură aplicație, nu în patru aplicații diferite. Din punct de vedere al utilizatorului, adică al contribuabilului, aplicația trebuie să fie o interfață prietenoasă, adică o pagină unde să se poată descurca oricine, și doctorul în științe Ciucă, dar și baca-laureatul Ciolacu. Cam ca la aplicațiile cu care îți poți comanda un taxi sau o pizza. Cum ar fi dacă atunci când vrei să comanzi un taxi, ar trebui să țopăi 30 de minute din aplicație în aplicație? La această întrebare simplă v-ați gândit vreodată, domnule Boloș-Câciu-Vâlceanu-Cîțu, ministru de finanțe? Se pare că nu .
Partea cea mai spectaculoasă abia acum v-o spun, oameni buni: vă dați seama că, undeva, într-un ungher al ministerului de finanțe, o minte de funcționar public i-a cerut unui IT-ist să facă un sistem atât de încâlcit precum cel pe care vi l-am descris? Și vă mai dați seama că IT-istul respectiv, om cu carte multă și grea, a scris, fără să clipească și fără să i se pară jignitor pentru toate cărțile pe care le studiase, un algoritm bazat pe țopăiala utilizatorului din aplicație în aplicație pentru a depune o biată declarație? Eu cred, cu sinceritate că orice IT-ist mediu putea să facă o aplicație pentru depunerea unei declarații electronice, la fel de simplă precum o aplicație de taxi sau de livrare de mâncare în cel mult o săptămână, printre pauzele de la lucruri cu adevărat complicate. Numai că nimeni din statul ăsta nu pare cu adevărat interesat de digitalizare. Ci doar de comisioanele cuvenite șefilor de la firmele de digitalizare de partid.
Ei bine, de fiecare dată când mai auziți, stimați alegători lozincile care ne spun că avem o pondere de peste 7% a sectorului IT&C în PIB și că avem mare noroc că IT-iștii români sunt niște genii în comparație cu IT-iștii altora, să vă gândiți la declarația electronică pe care trebuie s-o depuneți la ANAF în fiecare an. Sau în fiecare lună, în cazul firmelor.
Și acum o să vă mai împărtășesc un mic secret: da, IT-ul și comunicațiile produc peste 7% din PIB , numai că IT-iștii noștri își vând produsele prin alte țări, nu la noi. De ce cred asta? Simplu: pentru că economia noastră este cea mai puțin „digitalizată” economie europeană. Și am să v-o demonstrez cu câțiva indicatori simpli:
- Suntem penultimii din UE la ponderea IT-iștilor în totalul forței de muncă:
Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=ICT_specialists_in_employment
Suntem ultimii din UE la ponderea firmelor care au un website
Suntem penultimii din UE la ponderea firmelor care au un software de ERP (Enterprise Resource Planning, adică un fel de program pentru management în timp real) :
Suntem ultimii din UE la ponderea firmelor care au un software de tip CRM (Customer Relationship Management- adică un program de interacțiune cu clienții):
În fine, suntem penultimii din UE la ponderea firmelor care au un software pentru Business Intelligence (aici nu mai traduc că doar, de când cu Coldea și statul paralel suntem toți doctori de televizor în „intelligence”):
Dacă ar avea vreodată cineva curiozitatea să afle de ce suntem pe asemenea locuri codașe în toate clasamentele referitoare la evoluția tehnologică a economiei, iată și una dintre explicațiile principale: suntem pe primul loc la abandon școlar în Europa, fiecare al șaselea tânăr părăsind școala mai devreme decât ar trebui. Și am rămas la același nivel din 2013 încoace, fiind singurul stat european care nu are vreo reducere a acestui indicator (https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Early_leavers_from_education_and_training ). Vorbim totuși de 10 ani, din care opt au stat sub sloganul „România educată”….
