Ministerul de Finanțe cere să fie adoptate noi măsuri care să acopere majorarea pensiilor, prevăzută la 1 ianuarie 2024. Ar fi vorba despre taxe pentru companii, dar și pentru persoanele fizice, potrivit unor surse.

Ministrul Marcel Boloș spune că nu ar exista suficienți bani pentru aceste majorări și propune creșterea taxării mediului de afaceri și a populației care să aducă un impact bugetar de minim 33 mld. lei.

Este scandal uriaș în coaliție pe Legea pnsiilor. Ședința de Guvern în care ar fi trebuit adoptată noua lege a pensiilor întârzie de mai bine de două ore. Totul în condițiile în care, potrivit unor surse, liderii coaliției nu au reușit să ajungă la un consens în privința impactului bugetar.

Miniștrii PNL și PSD vin cu cifre diferite, în timp ce pensionarii așteaptă cu sufletul la gură să vadă dacă vor avea sau nu pensii majorate. Între timp, Nicolae Ciucă spune clar că promisiunile făcute de PSD nu sunt sustenabile.

Nicolae Ciucă, explicații cu privire la Legea Pensiilor: „Impactul e de 3% din PIB, extraordinar de mult”

Nicolae Ciucă, liderul PNL, formaţiune care îl susţine pe Marcel Boloş în funcţia de ministru al Finanţelor, a afirmat că impactul bugetar calculat de Ministerul Muncii, iniţiatorul legii pensiilor, este mult prea mare şi a cerut clarificări.

ADVERTISING

„Conform Ministerului Muncii, impactul e de 55,6 miliarde de lei, din calculele Ministerului Finanțelor suma e diferită. Am solicitat să ne clarificăm care e suma reală pentru că e un impact mare pe care trebuie să ni-l asumam cu date concrete și să avem sustenabilitate pe această decizie. Vrem să clarificăm dacă a înțeles toată umea că vorbim de cifre diferite și, dacă în baza de fundamentare a legii de la Ministerul Muncii e cuprinsă aceasta fundamentare a legii, categoric vom da un aviz. Cu toții ne dorim ca prin lege să eliminăm disparitățile, inechitățile, să echilibrăm sistemul de pensii din țara noastră, sunt mulți pensionari care așteaptă această decizie, vom clarifica și legea va fi adoptată. La cifrele anunțate, de 55,6 miliarde de lei, impactul e de 3% din PIB, ceea ce e extraordinar de mult și trebuie să avem sustenabilitate”, a declarat Nicolae Ciucă.

Articolul precedentMinistrul Finanțelor va semna LEGEA PENSIILOR! Scandal în coaliție pe majorările din ianuarie
Articolul următorNoua LEGE A PENSIILOR, adoptată de Guvern – Ce modificări a suferit proiectul