Microsoft Corp este în negocieri avansate pentru a achiziţiona firma de inteligenţă artificială şi tehnologie de recunoaştere a vorbirii Nuance Communications, o tranzacţie evaluată la aproximativ 16 miliarde de dolari, au declarat pentru Reuters şi Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, notează Agerpres.

Conform discuţiilor legate de preţ, Nuance ar putea fi evaluată la aproximativ 56 dolari pe acţiune, o primă de 26% faţă de preţul de la închiderea şedinţei bursiere de vineri, iar un acord ar putea fi anunţat în cursul zilei de luni, susţin sursele.

Tehnologia de recunoaştere a vorbirii a firmei din Burlington, Massachusetts, a ajutat la lansarea asistentului vocal Siri al celor de la Apple. De asemenea, compania produce soft pentru diverse sectoare, de la îngrijirea sănătăţii la industria auto.

Ar fi a doua mare tranzacţie a Microsoft, după ce în 2016 a plătit 26,20 miliarde de dolari pentru acţionarea reţelei LinkedIn.

Reprezentanţii Microsoft şi Nuance nu au dorit să comenteze informaţia.

Anul acesta acţiunile Nuance au urcat cu 3,4% la Bursa de la New York, iar capitalizarea sa bursieră se apropie de 13 miliarde de dolari. Titlurile Microsoft au înregistrat un avans de 15%, iar capitalizarea sa de piaţă este de aproximativ 1.930 miliarde de dolari, a doua cea mai ridicată din lume, după Apple.

Nuance, cunoscută pentru softul de recunoaştere vocală Dragon, a înregistrat în anul fiscal care s-a încheiat la 30 septembrie 2020 un profit net de 91 milioane de dolari, şi venituri de 1,48 miliarde de dolari.

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentSalariul mediu net și puterea de cumpărare au scăzut în februarie
Articolul următorEstimare pesimistă. Dacă nu se iau măsuri, prețul energiei se va tripla în următorii 3 ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau