Premierul României, Marcel Ciolacu, a afirmat, luni seară, că, până la finalul acestui an, România va adera la Spaţiul Schengen şi terestru, iar de anul viitor, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru SUA. De asemenea, potrivit lui Ciolacu, din 2026, ţara noastră va adera la OECD, ceea ce va aduce cele mai mari investiţii.

”România peste o lună de zile va intra aerian şi maritim (în Spaţiul Schengen – n.r.). Normal că va trebui o atenţie şi mai mare, vor fi provocări mai mari, fiind la început. Eu vă garantez că până la sfârşitul anului acesta, România va intra în Schengen terestru. Anul viitor, România nu va mai avea vize cu America, iar în 2026, România va intra în OECD, cel mai important proiect de ţară este aderarea la OECD”, a declarat Marcel Ciolacu la o televiziune de știri.

Premierul a explicat şi ce înseamnă aderarea la OECD, pentru România.

”Astea sunt cele mai importante lucruri pe care le au de făcut decidenţii din România. Ca să realizăm aceste lucruri trebuie să facem reformele din PNRR care sunt suprapuse cu reformele pentru aderarea la OECD. În momentul în care am intrat în OECD, România este alături de toate statele dezvoltate din lume. Poate să vină oricine să conducă România, nimeni nu o să mai întoarcă România din drumul ei. Vor veni cele mai mari investiţii odată cu aderarea la OECD, fiindcă e un mecanism, se face upgrade ca la softurile la calculator, ca să fii alături de statele dezvoltate. Ăsta e viitorul României”, a subliniat Ciolacu.

De asemenea, prim-ministrul a subliniat că România este o ţară independentă energetic şi că va fi unul dintre cei mai mari exportatori de energie din Europa.

”Suntem independenţi energetic, am făcut faţă la toate provocările de acum, avem dezvoltări prin PNRR, prin Fondul de mediu, prin Fondul de modernizare, toate în derulare. România va fi unul dintre cei mai mari exportatori de energie din Europa, energie verde”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentFără mașini de lux scutite de impozit. Senatul a votat legea care limitează capacitatea cilindrică a mașinilor pentru care nu se plătește taxă
Articolul următorAngajaţii Loteriei Române protestează la Ministerul Finanţelor în perioada 5 – 8 martie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau