Comisia Europeană a amendat cinci bănci cu sume cumulate de 1,07 miliarde euro pentru manipularea pieței valutare, potrivit Agerpres.

 

 

Comisia Europeană a aplicat două amenzi, în valoare totală de 1,07 miliarde de euro (1,2 miliarde de dolari), băncilor Barclays, Citigroup, MUFG, JPMorgan şi Royal Bank of Scotland (RBS), deoarece au manipulat piaţa valutară pentru 11 valute, transmit DPA şi Reuters.

În schimb, banca elveţiană UBS nu a fost amendată deoarece a informat executivul comunitar despre existenţa celor două carteluri înfiinţate de Barclays, Citigroup, MUFG, JPMorgan şi Royal Bank of Scotland.

Conform Comisiei Europene, cele cinci bănci au manipulat piaţa valutară pentru 11 valute: euro, lira sterlină, yenul japonez, francul elveţian, dolarul din SUA, Canada, Noua Zeelandă şi Australia, coroana daneză, norvegiană şi suedeză.

Prima amendă, de 811 milioane de euro, a fost aplicată băncilor britanice Barclays şi Royal Bank of Scotland, precum şi grupurilor americane Citigroup şi JP Morgan. A doua, de 258 milioane de euro, vizează Barclays, RBS şi MUFG Bank din Japonia.

Investigaţia CE a arătat că traderii de la aceste bănci au schimbat informaţii sensibile şi uneori şi-au coordonat strategiile prin camere de chat online. În urma acestor schimburi, traderii au putut lua decizii în cunoştinţă de cauză privind vânzarea sau cumpărarea de valute şi momentul realizării acestor achiziţii.

Cele mai mari amenzi au fost aplicate băncilor americane Citigroup (311 milioane de euro) şi JP Morgan (229 milioane de euro).

„Companiile şi oamenii depind de bănci pentru a schimba bani şi a desfăşura tranzacţii în ţări străine. Activităţile zilnice de tranzacţionare valutară sunt evaluate la miliarde de euro. Astăzi am amendat Barclays, Royal Bank of Scotland, Citigroup, JPMorgan şi MUFG Bank, iar aceste decizii trimit un mesaj clar că executivul comunitar nu va tolera manipularea în niciun sector de pe pieţele financiare. Comportamentul acestor bănci subminează integritatea acestui sector, în detrimentul consumatorilor şi al economiei europene”, a declarat comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.

Săptămâna trecută, Reuters anunţa, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Barclays, Citigroup, HSBC, JPMorgan, Royal Bank of Scotland, UBS şi o bancă din Japonia vor fi amendate de Comisia Europeană pentru manipularea cursului de schimb valutar.

Ancheta Comisiei Europene este o nouă lovitură pentru băncile globale, care au plătit deja amenzi în valoare de miliarde de euro pentru practicile lor incorecte după criza financiară mondială. Companiile care încalcă reglementările UE pot primi o amendă de până la 10% din cifra lor globală de afaceri.

Şi în SUA Barclays, BNP Paribas, Citigroup, JPMorgan, Royal Bank of Scotland şi UBS au fost amendate cu peste 2,8 miliarde de dolari. Autorităţile SUA au dezvăluit că manipularea cursului de schimb valutar se realiza prin camere de chat cu nume ca: „The Cartel,” „The Mafia” şi „The Bandits’ Club”.

Conform unei recente analize realizate de analiştii Bloomberg Intelligence, băncile europene au cheltuit în ultimul deceniu cel puţin 81 de miliarde de dolari pentru rezolvarea acuzaţiilor vizând manipularea pieţei şi încălcarea sancţiunilor şi vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare.

Articolul precedentEuro a crescut spre nivelul de 4,76 lei
Articolul următorUngaria cere începerea exploatării depozitelor româneşti de gaze naturale din Marea Neagră, altfel va importat tot din Rusia