Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că licitaţia pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 3 al autostrăzii Piteşti-Sibiu va fi demarată în cel mai scurt timp.

„Aţi văzut decizia Comisiei Europene, care a aprobat finanţarea tronsonului de autostradă Piteşti-Sibiu. Sunt în măsură să vă spun că pe tronsonul 3 Tigveni-Cornetu documentaţia de licitaţie a fost avizată de Autoritatea Naţională de Achiziţii Publice, a fost transmisă către SEAP şi va apărea în jurnalul din 21-22 septembrie. Deci, practic, se poate spune că demarează oficial licitaţia pentru semnarea contractului pentru tronsonul 3”, a declarat Orban la Piteşti, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a anunţat că s-au făcut progrese şi în ceea ce priveşte tronsonul 4, cuprins între Cornetu şi Boiţa.

„În cursul săptămânii viitoare va fi transmisă către ANAF pentru controlul ex-ante, acordarea avizului pe documentaţie, şi pentru tronsonul 2 Cornetu-Boiţa”, a precizat premierul.

Ludovic Orban a participat, alături de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, la semnarea contractelor pentru tronsoanele 3 şi 4 ale drumului expres Piteşti-Craiova. Anterior, prim-ministrul a vizitat şantierul viitoarei săli polivalente de la Piteşti.

AGERPRES

Sursa: Realitatea de Sibiu

Articolul precedentTrenul Gara de Nord – Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni va circula la intervale de 50 de minute
Articolul următorKovesi, interviu în El Pais: „Parchetul European este un mijloc de apărare a statului de drept în UE”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau