În semestrul I 2018, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2017, cu 4,1% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier.

 

  • Comparativ cu Trim I din 2018, Produsul intern brut în Trim II a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,4%, conform raportării periodice a INS.
  • Față de același trimestru din anul 2017, Produsul intern brut a înregistrat o creștere cu 4,1% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier.
  • În același timp, în semestrul I 2018, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2017, cu 4,1% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier.

În comunicatul INS se menționează că Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2018, nefiind, însă, înregistrate diferențe semnificative față de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 226 din 7 septembrie 2018.

Produsul Intern Brut estimat pentru Trim II 2018 a fost de 218949,7 milioane lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 4,1% față de trimestrul II 2017.

Produsul intern brut estimat pentru Semestrul I 2018 a fost de 399463,4 milioane lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 4,1% față de semestrul I 2017.

Comparativ cu varianta provizorie, în trimestrul II 2018, dinamica PIB nu a înregistrat modificări. Dinamica valorii adăugate brute s-a micșorat cu 0,2 puncte procentuale; volumul impozitelor nete pe produs s-a majorat cu 1,9 puncte procentuale.

Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante în:

  • Agricultură, silvicultură şi pescuit (-0,3 puncte procentuale);
  • Industrie (+0,2 puncte procentuale);
  • Administrație publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public; învățământ; sănătate și asistență socială (-1,2 puncte procentuale).

 

 

 

Articolul precedentDeficitul comercial al României, la opt luni, a crescut la 9 miliarde euro
Articolul următorAtenție la cutia poștală! ANAF va transmite pănă la 30 oct deciziile de impunere cu reducere de 10%

Comments are closed.