Hong Kongul a intrat în recesiune – pentru prima oară în ultimul deceniu -, în contextul în care este blocat de proteste de peste cinci luni, iar economia fostei colonii britanice, un important centru financiar asiatic, s-a contractat cu 3,2% în perioada iulie-septembrie faţă de trimestrul anterior, anunţă Guvernul local, confirmând previziuni în acest sens, relatează BBC News.
Astfel, economia Hong Kongului s-a contractat două trimestre la rând -definiţia recesiunii.
Turiştii evită teritoriul semiautonom, iar magazinele au de suferit din cauza confruntărilor tot mai violente între manifestanţi antiguvernamentali şi poliţie.
”Cererea internă s-a deteriorat puternic în trimestrul trei, incidente sociale locale au afectat puternic activităţile legate de consum, iar perspective economice puţin încurajatoare au afectat consumul şi atmosfera investiţiilor”, a anunţat Executivul local într-un comunicat.
Guvernul local preconizează o contractare a economiei Hong Kongului de 1,3% în 2019.
”Încetarea violenţei şi revenirea la calm sunt elemente esenţiale ale redresării economiei. Guvermul va continua să monitorizeze îneaproape situaţia şi să implementeze măsurile necesare în vederea susţinerii întreprinderilor şi asigurării protecţiei acestora”, adaugă Guvernul local.
Fosta colonie britanică a fost retrocedată Chinei în 1997, în baza modelului ”o ţară, două sisteme”.
În baza acestui model, Hong Kongul se bucură de un grad înalt de autonomie, iar locuitorii săi de libertăţi necunoscute în China continentală.
O contestare a izbucnit în iunie, după ce Executivul local a introdus un proiect de lege care permitea extrădarea către China, alimentând temeri cu privire la o subminare a libertăţilor şi independenţei judiciare a fostei colonii britanice.
Proiectul de lege a fost restras, însă contestarea a continuat şi s-a extins într-o revoltă largă împotriva poliţiei şi acaparării Beijingului.