Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat, vineri, lansarea unei noi etape a Programului Naţional de introducere a gazelor naturale în localităţi urbane şi rurale.
Printr-o finanțare estimată de 800 de milioane de euro, în perioada 2021 – 2027, sunt prevăzute a fi racordate un număr de 30.000 de gospodării la reţeaua de distribuţie de gaze naturale. Pe lângă înfiinţarea de reţele de gaze naturale se pot finanţa, de asemenea, activităţi de extindere a actualei reţele.
Beneficiarii eligibili sunt autorităţile publice locale, unităţile administrativ-teritoriale în parteneriat şi Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară. „
Apelul de proiecte se va deschide pe 17 august 2020 şi sunt două condiţii importante în cadrul programului, şi anume: valoarea investiţiei pe gospodărie trebuie să fie încadrată în 6.500 de euro şi fiecare proiect trebuie să cuprindă un număr de 1.000 de gospodării. Valoarea unei cereri de finanţare este de 25 de milioane de euro”, a menţionat Boloş.