Gigantul Google ia în calcul să prelungească perioada de muncă la distanță pentru angajați chiar și până în iulie anul viitor, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal.
Este al treilea termen avansat după ce, la începutul pandemiei, compania estima că se va reveni la normal chiar în iulie anul acesta, pentru ca apoi să devanseze termenul cu câteva luni.
Decizia vine în contextul în care pandemia nu doar că nu a dispărut, dar s-a agravat, iar evoluția din ultima lună sugerează tot mai mult o evoluție în valuri.
În aceste condiții, sursele WSJ spun că Google își va ține cei 200.000 de angajați acasă cel puțin până în vara lui 2021 și este de așteptat ca multe companii să urmeze exemplul, potrivit Hotnews.ro.