Prețul gazelor a crescut puternic de la începutul anului și până acum, iar în continuare ne putem aștepta la noi scumpiri.
În luna august față de iulie, gazele s-au scumpit cu 5,6%, iar pentru perioada 1 ianuarie – 31 august 2018, creșterea de preț se ridică la 16,6%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
Iar trendul va continua.
„În domeniul gazelor avem un statut de țară net consumatoare”, a spus specialistul în energie Tudor Popescu.
„La terminalul Baumgarten de la Viena, prețul este de 63 de eurocenți, iar la noi de 1,80 lei (circa 40 eurocenți. Dacă aleșii noștri nu au reușit să obțină la Comisia Europeană statutul de țară net producătoare, care se bazează pe producția proprie, trebuie să ajungem cu prețurile gazelor la nivelul din Europa”, a arătat Popescu.
El a explicat că la terminalul de la Viena, prețul en-gros este de 24-26 de eurocenți, urmând ca după cumpărare, transport , distribuție și furnizare să se situeze între 50 și 70 eurocenți, funcție de țară, astfel că rezultă o medie de 63 de eurocenți în factură plătită la ușa apartamentului.
Tudor Popescu estimează o nouă scumpire, în jur de 5%, și pentru luna viitoare.
La gazele naturale România a înregistrat, în primele șapte luni ale acestui an, o creștere de 16% a importurilor și de 2,8% a producției, comparativ cu perioada similară din 2017, după cum arată datele INS.
Importurile de gaze au totalizat 635.900 tone echivalent petrol, iar producția 4,85 milioane tep.
În total, principalele resurse de energie primară în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2018, au însumat 19,8 milioane tep, în creștere cu 506.200 tep faţă de același interval de anul trecut.
Producţia internă a totalizat 12,2 milioane tep, în scădere cu 55.500 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 7,6 milioane tep.
Cea mai mare creștere a importurilor a intervenit la cărbune – un avans de 23%, până la un total de 306.800 tep. Cărbunele a înregistrat, în primele opt luni din 2018 comparativ cu perioada similară din 2017, și o scădere accentuată a producției, de 10,8%, până la aproape 2,4 milioane tep.
Comments are closed.