Ministrul Economiei, Florin Spătaru, spune că este mult prea devreme să considerăm că România poate demara extragerile de gaze din subteran, iar din această iarnă românii să plătească deja prețuri mai mici la gaze și energie electrică. Oficialul consideră că o variantă mult mai bună, cel puțin până vom ajunge să extragem, este achiziția de gaze la prețuri mici pe timpul verii și înmagazinarea lor, pentru ca la iarnă să nu mai avem depozite goale.
„Nu vreau să vin cu o imagini optimiste despre această Lege Offshore, pentru că ea trebuia să fie făcută cu mult timp înainte. Dacă facem ce trebuie, extragem din 2026, iarna. Compania Salrom are capacități de stocare, deci trebuie să cumpărăm ieftin, să stocăm, iar iarna să extragem de acolo. Balanța gazului va duce la efecte pozitive din iarna viitoare. În această vară trebuie să semnăm pentru gaze, ca să avem la iarnă. Altfel, dacă ne trezim iar cu depozitele goale, vom plăti prețuri astronomice, ca iarna trecută. Ne așteaprtă vremuri un pic mai dificile, dar vom depune toate diligențele să trecem cu bine peste aceasta perioadă dificilă. Nu am spus niciodată că avem suficiente stocuri de gaze. Am intrat în noiembrie în guvern, am văzut ce penurie e, am venit cu soluții, dar nu se rezolvă azi toate aceste probleme. Nu pot răspunde la întrebarea „De ce nu am făcut aceste exploatări mai înainte” sau de ce a scăzut producția la unele zăcăminte. În golurile de mine din minele de sare putem stoca gaze. Kelemen Hunor are declarații realiste, pentru că nu putem ignora ce se întâmplă pe lângă România. Am făcut acel grup de lucru la minister pentru a vede care sunt problemele. De exemplu, avem mii de mașini blocate pentru că nu există două șuruburi ca să facă producția. Am elaborat ajutoare de somaj pentru aceste companii. Și în agricultură am intervenit și trebuie să ne asigurăm o producție agricolă consistentă”, a declarat ministrul Economiei, Florin Spătaru, în emisiunea „Ediție Specială”.