Compania Petrolexportimport a comunicat Bursei de Valori că Tribunalul București a acceptat cererea de intrare direct în faliment formulată de principalul acționar al companiei. A fost numit și lichidatorul judiciar provizoriu, Casa de Insolvență Ionescu și Sava.
„Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII a Civila, în şedinţa din data de 16 octombrie 2018 – Dosar 32833/3/2018 – a emis Încheierea de şedinţă prin care, în temeiul art.145 alin.1 raportat la art.71 alin.1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului Petrolexportimport şi a numit lichidator judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă Ionescu şi Sava SPRL”, arată un document transmis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Compania de comerț exterior a fost cel mai mare, și unicul importator și exportator de produse petroliere în perioada comunistă. Petrolexportimport a fost înființată în 1948 cu activitatea de export petrol și a derivatelor petrolifere. Până în 1990 a fost întreprinderea de comerț exterior care era autorizată să efectueze exporturi și importuri de petrol și orice produse derivate. În 1991 s-a transformat în societate pe acțiuni.
Până în 1997, Petrolexportimport a deţinut monopolul importului de ţiţei şi exportului de produse petroliere pentru sistemul de rafinare din România.
După ce s-a listat la BVB în 1999, anul următor societatea a fost complet privatizată. În 2006 atingea cea mai mare capitalizare bursieră, de aproximativ 80 milioane lei, după care, afacerile companiei au început să scadă constant.
În prezent, Petrolexportimport importă şi comercializează produse petroliere, petrochimice şi aditivi pentru rafinăriile româneşti, precum şi pentru alţi clienţi interni, mai dispunând încă de o reţea de distribuţie.
În ultimii ani, Petrolimportexport a fost doar o umbră al celebrului trader de petrol român. Preşedintele consiliului de administraţie al companiei este Alexandru Popescu, fiul lui Ovidiu Popescu, care a preluat conducerea Petrolexportimport după 1990, ca de altfel și pachetul majoritar de acțiuni.
Comments are closed.