Ordinul prin care ANRE impune ca racordarea clienţilor la reţeaua de gaze să se facă pe cheltuiala operatorilor de distribuție va avea impact important asupra facturii tuturor consumatorilor și ar putea provoca dezechilibre majore în planurile de investiţii ale companiilor, a avertizat Federaţia Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie, reprezentanta intereselor distribuitorilor de gaze naturale din România. (ACUE).

“În acest moment, distribuitorii nu au capacitatea tehnică de a gestiona o creştere exponenţială a solicitărilor de racordare fiind necesară o perioadă de aliniere la noile cerinţe legale”, se spune în comunicatul ACUE. Mai mult, 36 operatori mici de distribuţie şi furnizare de gaze naturale nu au capabilitatea financiară să suporte aceste investiţii.

În absența posibilității unei implementări graduale, este foarte posibil ca primul efect să fie întârzierea pentru întreg procesul de racordare.

Pe de altă parte, chiar presupunând că întreaga documentație ar fi procesată în timp util, firmelor autorizate ANRE nu au capacitatea tehnică și fizică de a executa lucrările. Aceleași probleme, susține comunicatul ACUE, le-ar avea și celelalte instituții implicate.

“Capacitatea celorlalţi deţinători de utilităţi şi a altor organisme abilitate pentru emiterea certificatelor de urbanism, a avizelor şi acordurilor/autorizaţiilor precum şi a autorizaţiilor de construire sunt limitate, operatorii de distribuţie neavând control asupra termenelor de eliberare, ceea ce estimăm că va genera riscuri în legătură cu respectarea termenelor impuse prin Regulament”.

Marii distribuitori mai susțin că Legea nr. 155/2020, în baza căreia ANRE a elaborat ordinul, ar ignora directivele europene privind rentabilitatea financiară a investiţiilor pentru extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale.

“Astfel, această Lege stipulează că recuperarea costurilor privind racordarea solicitanţilor (potenţiali clienţi casnici/non casnici) se realizează prin tarifele de distribuţie, conform reglementărilor ANRE. Precizăm că nu a fost făcut niciun studiu de impact înainte de a fi introduse aceste modificări legislative, care vor avea efecte importante, atât pentru consumatorii de gaze naturale care vor resimţi impactul în facturi, cât şi pentru operatorii de distribuţie, care nu pot finanţa aceste bugete de investiţii în plus faţă de cele prevăzute pentru exploatarea în siguranţă a reţelei”, au subliniat reprezentanţii societăţilor energetice.

ACUE avertizează că efectul se va regăsi în creşterea valorii facturilor plătite de actualii clienţi racordaţi la sistem. În plus, clienții racordaţi la reţea şi care au achitat tarifele de racordare stabilite de ANRE și, eventual, chiar contravaloarea lucrărilor de racordare, ar fi discriminați în fața celor care nu vor mai plăti aceste sume.

O altă neclaritate semnalată este lipsa din ordinul ANRE a unei precizări asupra perioadei de recuperare a investiţiilor, astfel încât operatorii de distribuţie să poată menţine tarifele la un nivel suportabil pentru consumatori fără a avea dificultăţi financiare ce pot uşor escalada către insolvenţă/faliment.

În concluzie, pentru ca acest proces să se desfăşoare fără sincope şi fără a pune o presiune enormă asupra celor implicaţi direct este necesar să fie avute în vedere absolut toate aspectele, de la capacitatea reală a operatorilor de a derula la timp toate operaţiunile specifice până la implicaţiile asupra consumatorului final, mai arată ACUE.

CITEȘTE ȘI: ANRE a stabilit că racordarea clienților casnici la rețele de gaze se va face gratuit

Articolul precedentBugetul alocat pentru cumpărarea tabletelor școlare, suplimentat cu 50 de milioane de euro
Articolul următorAfacerile cu autoturisme și motociclete au scăzut cu 12% de la începutul anului