Creşterea economiei româneşti a încetinit la 0,3% în trimestrul III faţă de trimestrul anterior, în timp ce comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut avansul PIB a fost de 7,2% pe serie brută şi 8% pe serie ajustată, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Creșterea de doar 0,3% se suprapune perioadei de criză politică, mai multe domenii fiind afectate pe fondul incertitudinii, potrivit Agerpres.
În primele nouă luni ale acestui an, Produsul intern brut a crescut cu 7,1% pe seria brută şi cu 6,8% pe seria ajustată sezonier faţă de acelaşi interval din anul precedent.
Pe de altă parte, INS a ajustat negativ și cifrele privind avansul PIB în trimestrul I 2021, comparativ cu trimestrul precedent, de la 2,6% la 2,2%, iar cele ale trimestrului II 2021, comparativ cu trimestrul precedent, de la 1,9% la 1,5%.
Comisia Europeană a revizuit recent în scădere la 7% estimările privind creşterea economică a României în acest an, după ce în luna iulie preconiza un avans de 7,4%.