Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, luni, că au fost desemnați constructorii pentru toate cele trei loturi ale tronsonului Ploiești – Buzău din A7 Autostrada Moldovei.

Ultimul desemnat a fost constructorul pentru lotul 1, între Dumbrava și Mizil, singurul aflat în totalitate pe teritoriul județului Prahova.

“Trei loturi din A7 (Tronsonul Ploiești-Buzău) au în acest moment câștigători desemnați!

CNAIR a comunicat astăzi rezultatul procedurii de atribuire a contractului pentru construcția Lotului 1 (Dumbrava-Mizil), în lungime de 21 de km.

Asocierea de constructori români și italieni are la dispoziție 20 de luni pentru a finaliza lucrările. Acestea includ construcția a 14 poduri și a unui pasaj în lungime de 550 m (peste DJ 101F și CF 804).

Contractul are o valoare de 1,468 miliarde de lei (fără TVA) și este finanțat prin PNRR”, a declarant Grindeanu, amintind că în luna martie au fost anunțați și câștigătorii pentru celelalte două loturi ale Tronsonului de autostradă care va fi construit între Ploiești și Buzău: Lotul 2 Mizil-Pietroasele (28,35 km) respectiv Lotul 3 Pietroasele-Municipiul Buzău (14 km).

Tronsonul Ploiești (Dumbrava) -Buzău (63,25 km) este prima secțiune a autostrăzii Ploiești-Pașcani (A7), în lungime totală de 320 de km, care va asigura legătura Munteniei cu Moldova.

 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentDrumul de legătură dintre DN 6 şi Centura Capitalei, din zona Bragadiru, se va finaliza la sfârşitul lunii mai
Articolul următorRomânia, campioană în UE la împrumuturi cu dobânzi-record – CIFRELE negre ale datoriilor pe sute de ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau