Consiliul Concurenţei a anunţat miercuri că analizează tranzacţia prin care Wetterbest (anterior, Depaco) preia Cortina WTB.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie supusă controlului Consiliului Concurenţei.
”Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, a informat autoritatea de concurenţă.
Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile.
Wetterbest SRL, companie membră a grupului Teraplast, activează în domeniile producerii şi comercializării sistemelor de învelitori din ţiglă metalică, sistemelor de drenaj a apei pluviale (jgheaburi şi burlane, accesorii pentru aceste sisteme) şi tablei cutate.
Cortina WTB SRL are ca obiect principal de activitate producerea şi comercializarea sistemelor de învelitori din ţiglă metalică.