Modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență al României, așa cum au sugerat liderii PSD că ar avea de gând să solicite, se poate face numai în cazuri excepționale, precum dezastrele naturale de dimensiuni istorice. Un oficial al Comisiei Europene a accentuat că orice stat care beneficiază de acest sprijin trebuie să se concentreze pe implementarea măsurilor agreate.
Statul membru ar trebui să demonstreze că nu mai poate pune în aplicare (o parte din) planul său din cauza unor circumstanțe obiective, de exemplu din cauza dezastrelor naturale de dimensiuni istorice. Acest lucru ar necesita o evaluare riguroasă de la caz la caz de către Comisie împreună cu statul membru relevant”, se spune în comunicatul oficialului european.
Acesta a precizat că și în situația în care un stat prezintă o modificare sau o revizuire a planului său, iar aceasta trece din nou prin toate etapele procedurale, „ar întârzia grav implementarea acestuia”.
În concluzie, recomandarea oficialului CE este ca România să pună accentul pe implementarea reformelor și investițiilor planului românesc.