Anheuser-Busch InBev NV a anunţat că nu va merge mai departe cu planificata listare la Bursa de la Hong Kong a afacerii sale din regiunea Asia-Pacific – Budweiser Brewing Company APAC Ltd – în ceea ce ar fi fost cea mai mare Ofertă Publică Iniţială (IPO) din acest an, transmite Reuters.

 

Luna aceasta, AB InBev, producătorul numărul unu de bere la nivel mondial, anunţase că vrea să obţină până la 9,8 miliarde de dolari prin listarea la Bursa de la Hong Kong a afacerii sale din regiunea Asia-Pacific.

Listarea ar fi ajutat la reducerea datoriilor AB InBev, care au crescut exploziv în 2016 ca urmare a preluării rivalului SABMiller pentru 104 miliarde de dolari, o tranzacţie care a creat un gigant care domină 30% din piaţa mondială a berii, relatează Agerpres.

„Decizia de anularea a fost determinată de câţiva factori, inclusiv actualele condiţii de pe piaţă”, se arată în comunicatul AB InBev.

Chiar la limita inferioară a preţului acţiunilor, Oferta Publică Iniţială ar fi fost cea mai mare din lume în 2019, depăşind-o pe cea a Uber, care a obţinut 8,1 miliarde de dolari în urma listării la Bursa de la New York

Articolul precedentCâți români primesc pensii de serviciu. Pensia medie trece de 18.000 lei pe lună!
Articolul următorImportul de mașini second-hand scade turația în 2019