Toate firmele mici din țară vor avea noi obligații fiscale, de anul viitor. Printre ele și obligativitatea de a depune declarația 406 (SAF-T) la ANAF. Potrivit specialiștilor, este una dintre cele mai mari provocări pentru astfel de firme, care trebuie să-și adapteze softurile contabile pentru a putea genera această declarație.

Toate firmele mici din țară vor avea noi obligații fiscale, începând cu anul 2025, printre care și obligativitatea de a depune declarația 406 (SAF-T) la ANAF. Declarația SAF-T este una complexă și trebuie realizată cu ajutorul softurilor contabile, care trebuie actualizate pentru a gestiona cerințele necesare. Președintele Camerei Consultanților Fiscali, Dan Manolescu, a declarat că această măsură nu va fi amânată, iar companiile trebuie să fie pregătite pentru a face față noilor cerințe fiscale, potrivit HotNews.Imagine

Declarația SAF-T (Standard Audit File for Tax) este o măsură care a fost deja implementată pentru contribuabilii mari și mijlocii, iar perioada de grație oferită acestora va fi extinsă și pentru firmele mici în 2025. Potrivit lui Dan Manolescu, companiile trebuie să se asigure că sistemele informatice pe care le folosesc sunt capabile să genereze declarația, deoarece procesul este mult prea complex pentru a fi realizat manual.Manolescu a subliniat că, deși majoritatea softurilor au fost deja ajustate pentru contribuabilii mari și mijlocii, unele companii mici încă se confruntă cu dificultăți tehnice. Totuși, complexitatea operațiunilor în cadrul firmelor mici este mai redusă, ceea ce face ca procesul de adaptare să fie mai puțin complicat, scrie Hotnews.

Articolul precedentSONDAJ AVANGARDE-INSOMAR. LUPTĂ STRÂNSĂ PENTRU COTROCENI. CIFRELE CARE DINAMITEAZĂ SCENA POLITICĂ: PE CINE VOR ROMÂNII ÎN FRUNTEA ȚĂRII – RECONFIGURARE TOTALĂ
Articolul următorContre între consilierul lui Isărescu și Daniel Zamfir pe ROBOR și IRCC. Ce pot face românii împovărați de ratele la bănci