BNS: Mecanisme guvernamentale păguboase. Bugetul public pierde 2,38 miliarde din cauza OUG79/2017

Blocul Național Sindical atrage atenția că Bugetul public consolidat pierde 2,38 miliarde lei, în 2018, din cauza Ordonanței 79/2017, privind transferarea plății contribuțiilor de la angajator la angajat.
Mecanismele de protecție create de Guvern s-au dovedit a fi ineficiente, în plus au indus și mai multă tensiune în piața muncii, subliniasă organizația sindicală. Într-o postare pepagina sa de internet, BNS arată că ”Bugetul public consolidat, conform Programului de Convergență 2018 (raport elaborat de Ministerul Finanțelor Publice, în cadrul procesului Semestrului European), pierde 2,38 miliarde lei, în 2018, ca efect al aplicării OUG79/2017”.
Un număr considerabil de salariați au înregistrat reduceri ale veniturilor nete, alții se situează într-o poziție de risc de reducere a salariului net. Fenomenul de aplatizare a ierarhiilor salariale s-a accentuat, ponderea contractelor individuale de muncă cu timp complet încheiate cu un salariul de bază brut egal cu salariul minim a atins un nou record”, arată BNS.
Legea 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale a rămas în continuare în aceași formă, nici măcar nu există o inițiativă legislativă în sensul celor menționate de Președintele PSD, atrage atenția comunicatul.
Companiile care împreună adunau mai mult de 50% din datoriile restante la bugetele de asigurări socialeau continuat să acumuleze datorii.

Efectele OUG 79/2018 vor continua să se manifeste, pe termen scurt primii vizați vor fi salariații aflați în concedii medicale, dar și cei ce beneficiază de scutire la plata impozitului pe venit, pentru care avem perioade de tranziție ce se vor închide în cursul acestui an.

Sindicatul reamintește declarațiile liderilor politici, care argumentau adoptarea ordonanței.

Liviu Dragnea, Președintele PSD, 08.11.2017 – ” …neplata contribuţiilor sociale ale angajaţilor de către angajatori va fi clasificată din nou ca infracţiune, … acest lucru va fi prevăzut în ordonanţa care urmează să fie adoptată de Guvern sau, dacă nu, într-o lege ulterioară.”
Ionuț Mișa, Ministrul Finanțelor Publice, 09.11.2017 – „Am responsabilitatea necesară pentru a face lucrurile aşa cum trebuie, pentru că eu ca părinte cu trei copii am responsabilitatea faptelor. Dacă exista riscul ca salariile să scadă, spuneam de la început”.
Olguța Vasilescu, Ministrul Muncii și Justiției Sociale, 09.11.2017- ”Nu am făcut acest transfer de contribuții pentru a crește salariile, noi ne-am asigurat doar că nu vor scădea.”

 

Articolul precedentPrin falita CFR, statul mai pierde 40mil de euro dintr-o licitație cu dedicație
Articolul următor95 milioane de euro pentru Militari Shopping Center, cea mai mare tranzacție imobiliară din 2014

Comments are closed.