Beny Steinmetz, miliardarul israelian care a comandat spionarea Laurei Codruța Kovesi, face afaceri dubioase în Italia. Omul de afaceri ar fi preluat cea mai mare rafinărie din peninsulă, deținută anterior de ruși. 

Suspiciunile în acest caz au apărut după ce Beny Steinmetz a călătorit la Roma și Milano în noiembrie și decembrie 2022. Acesta a purtat atunci discuții cu avocați și consilieri despre o ofertă de 1,5 miliarde de euro pentru rafinărie, potrivit unor surse.

Steinmetz a fost însoțit și de Alexia Bakoyannis în aceste călătorii. Femeia este nepoata premierului grec Kyriakos Mitsotakis și deține acțiuni la compania ce are sediul în Cipru. Ea a fost, de asemenea, membru al consiliului de administrație pentru o scurtă perioadă de timp.

Și nu este singura legătură ce implică Compania aleasă de guvernul Italiei pentru a prelua cea mai mare rafinărie de petrol din țară. Cel care deține de altfel o participație în compania cipriotă și este, de asemenea, acționar la o rafinărie deținută de ginerele lui Steinmetz în Israel.

Vânzarea forțată a uzinei siciliene, care reprezintă o cincime din capacitatea de rafinare a Italiei, a avut loc în momentul în care UE se pregătea să interzică importurile de produse petroliere și maritime rusești în decembrie anul trecut.

Între timp, în septembrie, Beny Steinmetz a fost arestat în Cipru în baza unui mandat european de arestare emis de România, unde a fost condamnat, în 2020, la 5 ani de închisoare pentru corupție într-un caz de fraudă imobiliară. 

Omul de afaceri în vârstă de 67 de ani a fost eliberat în această lună, după ce Curtea Supremă cipriotă a anulat o decizie anterioară de extrădare. Steinmetz a declarat că procesul și sentința din România au fost motivate politic. 

Italia și Grecia au refuzat să pună în aplicare mandatul de arestare emis de București. 

Articolul precedentCum se majorează pensiile – Simona Bucura Oprescu face anunțul așteptat de milioane de pensionari, la Culisele Statului Paralel, duminică, de la ora 21.00
Articolul următorEurostat: România, în TOP 3 cu cea mai mare rată a INFLAȚIEI în ultima lună, în UE – Ce prețuri au explodat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau