Un sfert de populația României câștigă într-o zi tot atâția dolari cât dă un american pe o bere la restaurant: 5,5 dolari. Îngrijorată de situația din România, Banca Mondială a aprobat un nou Cadru de Parteneriat de țară, pe o perioadă de cinci ani.
Parteneriatul va avea ca priorităţi investiţiile în oameni, susţinerea unei dezvoltări mai dinamice a sectorului privat şi un grad de pregătire mai avansat în faţa dezastrelor naturale şi a schimbărilor climatice.
Strategia are un caracter selectiv în ţintirea provocărilor existente în România, iar scopul acesteia este de a aborda problemele-cheie care afectează creşterea sustenabilă şi incluzivă.
Creşterea economică a României este una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană din 2010, cu o rată medie de creştere de 2,8% în perioada 2010-2017, însă în ciuda celor 11 ani în Uniunea Europeană, calitatea infrastructurii este nesatisfăcătoare, ceea ce impune constrângeri asupra investiţiilor şi productivităţii în sectoare cum ar fi producţia, agricultura şi turismul, atrage atenția Banca Mondială.
Sectorul privat, deşi este dinamic, este mic, cu acces limitat la finanţare, în special pentru IMM-uri şi microîntreprinderi.
”Ceea ce este mai îngrijorător este faptul că, în ciuda creşterii accentuate, nivelul veniturilor medii nu a convers cu cel european, gradul de reducere a sărăciei a fost scăzut, iar clivajele sociale şi regionale sunt substanţiale şi din ce în ce mai mari. Să trăiești cu 5,5 dolari pe zi, constituie cea mai mare rată a sărăciei din UE”, subliniază BM.
„Instituţiile puternice şi eficiente sunt elementul cheie ce poate susţine creşterea României pe termen lung. Cadrul de Parteneriat cu Ţara pentru perioada 2018-2023 va veni în sprijinul unor domenii de importanţă critică al căror obiectiv este acela de a ajuta România să valorifice enormul capital pe care îl are şi de a se asigura că nimeni nu este exclus“, arată Tatiana Proskuryakova, Director de Ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria.
Parteneriatul se va axa pe trei domenii principale: îmbunătăţirea capitalului uman, dezvoltarea sectorului privat şi competitivitate şi rezistenţa în faţa şocurilor.
Începând de atunci, Banca a furnizat finanţare în valoare totală de peste 13,6 miliarde dolari, reprezentând împrumuturi, garanții şi granturi în toate sectoarele de activitate ale economiei româneşti.
De la aderarea României la IFC, banca de investiții a Băncii Mondiale, finanţările pe termen lung în România au însumat 2,81 miliarde dolari, inclusiv 606.8 milioane dolari mobilizaţi de la parteneri, pentru 93 de proiecte din diverse sectoare.
Comments are closed.