Piaţa analizelor medicale din România a explodat în ultimii 10 ani pe fondul îmbătrânirii populaţiei, bolilor profesionale şi a viruşilor care fac tot mai multe victime, iar afacerile clinicilor specializate în analize medicale vor atinge în acest an nivelul de 2,5 miliarde de lei (520 milioane euro), o cifră de aproape 5 ori mai mare decât în 2010, arată o analiză realizată de compania de consultanţă Frames.
Abundenţa de reclame la clinicile de analize medicale, din această perioadă, vine pe fondul interesului în creştere al românilor pentru acest tip de servicii.
”De la analizele pentru angajare şi obţinerea permisului auto, la cele necesare pentru diagnosticarea unor probleme de sănătate, tot mai mulţi români au ales să plătească pentru aceste servicii, în condiţiile în care cabinetele medicale de stat sunt supraaglomerate”, se arată în comunicat.
Investitorii au evaluat în mod optim potenţialul acestui sector, dovadă că numărul firmelor active din acest domeniu (CAEN 8690) a crescut spectaculos, de la 1103 în 2010 la 3713 în 2018. Iar afacerile acestora au avansat semnificativ, de la 591,1 milioane de lei în 2010 la 2,06 miliarde de lei în 2018.
”Din estimările noastre, pe fondul investiţiilor semnificative, piaţa serviciilor medicale a înregistrat anul trecut un plus de peste 250 mil.lei, iar 2020 se anunţă a fi anul în care business-ul va trece de pragul de 2,5 miliarde de lei’’, afirmă analiştii de la Frames.
Investiţiile în acest sector s-au dovedit de succes, dovadă că profitul înregistrat de clinicile de analize medicale a crescut semnificativ, de la 50,5 milioane lei în 2010 la 314,2 milioane de lei în 2018, ultimul an pentru care companiile au declarat datele financiare finale la Ministerul Finanţelor. Peste 3400 dintre cele 3713 firme care activează în acest sector au raportat profituri de până în 100.000 de lei, 372 de companii între 100.000 şi 500.000 de lei şi aproape 100 între 500.000 şi 5 milioane de lei.
Piaţa este încă fragmentată şi există potenţial de achiziţii şi extindere
”Dincolo de cele 7 companii mari, care deţin lanţuri de clinici la nivel naţional, piaţa serviciilor de analize medicale este asigurată, în mare parte, de laboratoare independente (3788 de microîntreprinderi), semn că în acest sector, piaţa este încă fragmentată şi că există potenţial de achiziţii şi extindere, asta mai cu seamă că peste riscul de business este unul scăzut’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.
Potrivit analizei, evoluţia semnificativă a pieţei serviciilor de analize medicale este reflectată şi de creşterea numărului de angajaţi, de la 6506 în 2010 la peste 13.599 în 2018.
Cele mai multe firme din acest sector activează în Bucureşti (930), Timişoara (181), Iaşi (173), Braşov (167), Bihor (169), Constanţa (161), Dolj (146), Prahova (128), Cluj (115), iar cele mai puţine în Giurgiu (16), Harghita (24), Tulcea (26), Gorj (34), Botoşani şi Vrancea (câte 38).
Mare parte din business-ul cu analize medicale din România este controlat de firmele mari, cu Synevo România în prim-plan. Compania domină topurile cifrei de afaceri din ultimii ani. În 2018, Synevo a raportat o cifră de afaceri de 256,9 milioane de lei, de aproape 3 ori mai mare decât în 2010. Şi profitul a urmat aceeaşi tendinţă, avansând de la 11,3 milioane lei în 2010 la 29,9 milioane lei în 2018. În această perioadă, compania şi-a dublat şi numărul de angajaţi, ajungând la 1095.
Locul secund în topul cifrei de afaceri pe 2018 este ocupat de Gral Medical, cu afaceri de 125,4 milioane de lei şi un profit net de 5,2 milioane lei. Iar pe locul 3 se află Hiperdia, cu un business de 110 milioane lei în 2018 şi un profit de 14,7 mil.lei. În top 10 clinici de analize medicale, după cifra de afaceri, urmează firmele Bioclinica, MNT Healtcare Europe, Laboratoarele Bioclinica, Pharmaceutical Research Associates Romania, Laboratoarele Synlab, Dorna Medical şi Regina Maria – Banca Centrală de Celule Stem.
Business-ul privat din sănătate a crescut semnificativ în ultimii ani
Studiile recente realizate de Frames pe piaţa spitalelor private şi a farmaciilor din România, completate de această nouă analiză, indică faptul că business-ul privat din sănătate a crescut semnificativ în ultimii ani.
”Motivele sunt multiple. Pe de o parte avem investiţiile majore realizate de investitori în deschiderea unor noi unităţi şi dotarea acestora cu aparatură performantă, sectorul privat de sănătate devenind, astfel, o alternativă optimă la cel public, grevat de subfinanţare şi de climatul de incertitudine determinat de scandalurile de malpraxis, infecţii nosocomiale, în general de starea a infrastructurii medicale’’, afirmă Adrian Negrescu.
”Pe de altă parte, creşterea interesului poate fi pusă în legătură directă şi cu starea de sănătate a populaţiei, cu înmulţirea cazurilor de infecţii şi viruşi, cu creşterea numărului de cazuri de boli profesionale, cu fenomenul de îmbătrânire. Nu în ultimul rând, asistăm la o creştere a nivelului de conştientizare a românilor în privinţa problemelor de sănătate’’, a mai spus acesta.
Dincolo de faptul că românii tind să perceapă tot mai mult importanţa prevenirii problemelor medicale, estimările Institutului Naţional de Statistică arată că fenomenul de îmbătrânire a populaţiei se va accentua în următorii ani, iar acest fapt va determina o creştere a cererii de servicii medicale.