Inspectorii sanitar-veterinari au aplicat 300 de sancţiuni contravenţionale, în valoarea de 1,27 milioane de lei, şi au reţinut de la comercializare peste 6,11 tone de produse alimentare neconforme şi 72.280 de ouă nemarcate corespunzător, în urma controalelor efectuate în luna aprilie la 4.990 de obiective din sectorul alimentar, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

De asemenea, au fost emise 16 ordonanţe privind suspendarea activităţii şi 68 de ordonanţe privind interzicerea desfăşurării activităţii unor unităţi.

Potrivit unui comunicat al ANSVSA remis joi AGERPRES, în perioada 1 – 23 aprilie 2019, echipe de inspectori ANSVSA au efectuat, la nivel naţional, controale oficiale la obiective din sectorul alimentar, autorizate sau înregistrate sanitar veterinar, în scopul verificării modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din pieţe agro-alimentare, abatoare şi centre de sacrificare a mieilor cu activitate temporară, unităţi de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală, în unităţi de vânzare cu amănuntul, precum şi în unităţile de alimentaţie publică.

Totodată, inspectorii DSVSA judeţene şi a municipiului Bucureşti au asigurat supravegherea funcţionării şi au verificat condiţiile de igienă şi bunăstare a animalelor, la nivelul centrelor de sacrificare temporară a mieilor.

Până la această dată, au fost amenajate şi autorizate să funcţioneze temporar 120 de centre pentru sacrificarea mieilor.

Numărul abatoarelor autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea mieilor este de 87.

„Dintre neconformităţile constatate şi sancţionate pot fi menţionate următoarele: comercializarea mieilor fără documente de provenienţă şi transportul acestora cu mijloace de transport neautorizate; nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură pe durata transportului produselor alimentare; deficienţe privind marcarea şi etichetarea ouălor; deficienţe privind asigurarea trasabilităţii produselor alimentare”, potrivit ANSVSA.

De asemenea, inspectorii sanitari-veterinari au sancţionat depozitarea şi comercializarea către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii care nu au fost înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, fără respectarea condiţiilor de temperatură şi igienă, dar şi deficienţele privind depozitarea şi eliminarea deşeurilor şi a subproduselor nedestinate consumului uman.

Au fost şi cazuri în care operatorii unităţilor din sectorul alimentar nu au pus în aplicare proceduri de dezinfecţie, dezinsecţie şi combatere a dăunătorilor (DDD) sau nu nu au elaborat şi implementat programe proprii de control pentru stabilirea parametrilor fizico-chimici şi microbiologici ai apei, a criteriilor microbiologice ale alimentelor, precum şi pentru determinarea nivelului maxim de reziduuri şi contaminanţi, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene.

Potrivit ANSVSA, controalele specifice vor continua până pe data de 1 mai. AGERPRES/(AS – autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)

Articolul precedentCursul valutar. Dolarul american, la cel mai înalt nivel din ultimii doi ani
Articolul următorAngajații pot primi carduri culturale în valoare de 150 lei pe lună