Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a dat luni asigurări că anul 2020 va fi un an „cu şantier deschis pe Autostrada Sibiu-Piteşti”.
Autostrada Ptești-Sibiu este una dintre cele trei „vedete lipsă” din infrastructura din România, alături de autostrada Comarnic-Brașov, care să traverseze Valea Prahovei, și de autostrada Moldovei, care să lege în premieră regiunile istorice ale țării.
Autostrada Pitești-Sibiu este vitală pentru industria auto, angajații de la fabrica Dacia protestând de mai multe ori în ultimii ani pentru demararea lucrărilor. Exportul mașinilor Dacia ar fi impulsionat de existența acestui tronson care să traverseze Valea Oltului.
Instituţiile guvernamentale vor explica pe larg Comisiei Europene modul în care a fost luat în calcul impactul cumulat al autostrăzii Piteşti-Sibiu asupra DN7, căii ferate Râmnicu Vâlcea – Sibiu şi râului Olt, dar şi calendarul de completare/realizare la nivel naţional a Planurilor de Management şi stabilire a obiectivelor de conservare a speciilor pentru ariile naturale protejate situate pe teritoriul României, informează un comunicat al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC).
De asemenea, ministrul de resort, Lucian Bode, a dat asigurări că 2020 va fi un an „cu şantier deschis pe Autostrada Sibiu-Piteşti”, iar Comisia Europeană va primi clarificările în timpul solicitat, poate chiar mai repede, astfel încât cererea de finanţare să îşi urmeze parcursul normal.
Luni, la sediul MTIC, a avut loc o şedinţă de lucru pentru analiza răspunsul la comentariile Comisiei Europene (CE) referitoare la aplicaţia de proiect major privind construcţia autostrăzii Sibiu-Piteşti (etapa I), la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Mediului, Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, Băncii Europene de Investiţii – Jaspers, precum şi experţi de mediu şi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Toate părţile au agreat că Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIM), inclusiv Evaluarea Adecvată (EA) realizate pentru proiectul de construcţie a autostrăzii Sibiu-Piteşti sunt bune, dar, pentru a înlătura îngrijorările reprezentaţiilor Comisiei Europene, până la data de 31.01.2020 se va realiza o corespondenţă cu CE pentru a explica pe larg următoarele elemente: calendarul de realizare a EIM şi EA; metodologia utilizată în realizarea EIM şi EA, inclusiv modul în care a fost luat în calcul impactul cumulat al noii autostrăzi cu DN7, calea ferată Râmnicu Vâlcea – Sibiu şi râul Olt; calendarul de completare/realizare la nivel naţional a Planurilor de Management şi stabilire a obiectivelor de conservare a speciilor pentru ariile naturale protejate situate pe teritoriul României”, se precizează în comunicatul MTIC.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a susţinut că echipa de specialişti reunită în această şedinţă va răspunde cu celeritate solicitărilor Comisiei Europene.
„Pe data de 23 decembrie 2019 primim această scrisoare şi imediat am constituit grupuri de lucru, am discutat cu cei de la Ministerul Mediului, cu toate agenţiile din subordine, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, cu toţi cei responsabili în eliberarea acordului de mediu. Am avut aceste întâlniri pentru a construi răspunsurile la solicitările Comisiei Europene. Astăzi, când vorbim, la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, sub coordonarea Organismului Intermediar de la ministerul nostru, a avut loc o întâlnire tehnică, la care au participat aproximativ 40 de specialişti, care cunosc problematica abordată de către CE. Suntem aici o echipa serioasă care va răspunde cu celeritate solicitărilor Comisiei Europene”, a declarat Bode.
Ministrul Transporturilor a susţinut că realizarea Autostrăzii Sibiu-Piteşti va continua, iar în acest an se va deschide un şantier pentru această lucrare.
„Am încredere că putem face ceea ce n-au făcut alţii şi printr-un răspuns tehnic, bine fundamentat, ce abordează fiecare dintre solicitări, problema poate fi rezolvată. Ce trebuie să înţeleagă toată lumea este faptul că proiectul major de infrastructură Autostrada Sibiu-Piteşti va continua. Pe lotul 1 se va emite autorizaţia de construire, pe lotul 5 se va desemna câştigătorul licitaţiei, lotul 4 are documentaţia în evaluare, pe lotul 3 se aşteaptă urcarea documentaţiei în SICAP, iar lotul 2 va fi scos la licitaţie. Anul 2020 va fi un an cu şantier deschis pe Autostrada Sibiu-Piteşti. Cu siguranţă, cei de la Comisia Europeană vor primi clarificările în timpul solicitat, poate chiar mai repede, astfel încât cererea de finanţare să îşi urmeze parcursul normal”, a comentat Lucian Bode.