Ola Källenius, suedezul care în curând va deveni CEO al grupului Daimler, pune la cale un amplu program de reorganizare, care vizează, printre altele, reducerea costurilor și regândirea unor parteneriate.
Noul CEO de la Daimler, Ola Källenius, pregătește reducerea cu 20% a costurilor administrative pe care le are grupul, potrivit informațiilor publicate de presa germană. Källenius va prelua funcția de CEO de la Dieter Zetsche, începând cu data de 22 mai.
Presa germană susține că noul șef Daimler lucrează de câteva luni la o inițiativă numită “Move”, care va fi gata în vara acestui an. Astfel, costurile administrative ar urma să scadă cu circa 20%, iar Daimler să economisească mai multe miliarde de euro, conform publicației Handelsblatt.
Grupul Daimler a refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect. Källenius a spus recent că Daimler va reduce semnificativ costurile cu dezvoltarea noilor modele Mercedes-Benz, până în 2025, și că va intensifica alianțele cu rivalii tradiționali pentru îmbunătățirea marjelor de profit.
Ola Källenius va prelua funcția de CEO de la Dieter Zetsche, începând cu data de 22 mai, după adunarea generală anuală a celor de la Daimler.