Petrolul la maximele ultimilor patru ani. America intervine

Prețul barilului de țiței a crescut, marți, din cauza întreruperilor de aprovizionare din Norvegia și Libia, însă o parte din câștig a fost șters după ce Statele Unite au declarat că vor lua în considerare cererile de scutire de la sancțiunile pentru petrolul iranian.

Cotația țițeiului Brent (cel care se tranzacționează la Londra) a crescut cu 64 de cenți la 78,71 de dolari pe baril spre finalul sesiunii, după atingerea unui maxim al sesiunii la 79,51 dolari pe baril. O traiectorie asemănătoare a înregistrat-o și țițeiul WTI (West Texas Intermediate, cel tranzacționat în Statele Unite), acesta atingând un maxim la 74,70 de dolari pe baril.

Aceste maxime consemnate au fost extrem de aproape de maximele ultimilor 4 ani, aspect extrem de interesant dacă ținem cont de faptul ca nu a trecut nici măcar o lună de la decizia țărilor membre OPEC și a Rusiei de creștere a nivelului producției zilnice de țiței.

Grafic țiței Brent 10 iulie 2018, sursa: tradingeconomics.com

Cotațiile și-au pierdut, parțial, din terenul câștigat în urma unei declarații a secretarului de stat american, Mike Pompeo, cum că Statele Unite vor lua în considerare cererile unor țări să fie scutite de sancțiuni asupra petrolului iranian care vor fi puse în aplicare în noiembrie.

Luna trecută, Statele Unite au declarat că vor să reducă exporturile de petrol ale celui de-al cincilea cel mai mare producător, Iranul, până la zero cel târziu în noiembrie.

Sute de muncitori din instalațiile norvegiene de petrol și gaze offshore au intrat marți în grevă după ce au respins o înțelegere salarială propusă, ceea ce a dus la închiderea unui câmp petrolier operat de Shell.

Producția de petrol din Libia a scăzut la 527.000 barili pe zi, de la un nivel de 1,28 milioane în februarie, după închiderea recentă a porturilor petroliere, a declarat, luni, compania libiană National Oil Corporation.

Tot luni, compania Suncor Energy a spus că facilitatea de producție Syncrude, de 360,000 de barili pe zi, își va relua producția în iulie, mai devreme decât era de așteptat, după o întrerupere luna trecută, aspect care a afectat, la rându-i, producția totală de petrol.

Cu toate ca a fost agreat acel acord dintre țările membre OPEC + Rusia de creștere a producției zilnice, participanții la piață au devenit îngrijorați că, în cazul în care Arabia Saudită va compensa singură pierderile de producție iraniene, va consuma astfel o capacitate de rezervă a producției la nivel global lăsând astfel piețele vulnerabile la scăderi suplimentare sau neașteptate ale producției.

Articolul precedentBursa de la București, pe plus cu 11% după șase luni datorită dividendelor
Articolul următorAnaliștii avertizează: Vor veni corecțiile pe piețele de acțiuni

Comments are closed.