Analiștii avertizează: Vor veni corecțiile pe piețele de acțiuni

Pe măsură ce impactul stimulentelor fiscale din S.U.A. se va estompa interesul investitorilor de pe piețele bursiere în următoarele 18 luni, conform lui Mike Bell, analist la JP Morgan Asset Management.

„Totul se referă la orizontul de timp… Dacă ne uităm la cea de-a doua jumătate a anului, cred că sunt puse deja în preț o mulțime de vesti proaste, atât pe parte de relații comerciale internaționale cât și pe parte de incertitudini politice, motiv pentru care noi ne păstrăm, deocamdată, un nivel ridicat al investițiilor în acțiuni. Însă, odată ce începem să ne uităm dincolo de sfârșitul anului, povestea începe să devină un pic mai complicată”, a adăugat Bell, pentru CNBC.

Programul de stimularea fiscală în SUA a determinat creșterile de pe Wall-Street de la începutul anului. Cu toate acestea, cu Federal Reserve gata să anunțe cel puțin încă o creștere a ratei dobânzii în acest an, există îngrijorarea că piețele de acțiuni ar putea intra declin. Acest lucru se datorează faptului că ratele mai mari ale costului creditării vor pune presiune pe marjele de profit ale companiilor și, astfel, pe randamentele disponibile pentru investitori.

În același context, Beat Wittmann, partener la compania de consultanță financiară Porta Advisors, a declarat săptămâna trecută că dobânzile în creștere reprezintă unul din mai mulți factori care sporesc șansele unei recesiuni economice în 2019.

„Avem normalizarea condițiilor monetare, deci suntem într-o etapă târzie a ciclului economic. În plus, avem și această escaladare a tarifelor vamale și mai avem lucruri precum Brexit. Toate acestea duc la pierderi de încredere în investiții și mă refer la încrederea economică reală în investiții”, a mai spus Wiitman.

Dar, pentru Bell, riscurile politice și comerciale sunt deja luate în considerare, astfel încât riscurile reale sunt mai degrabă susceptibile să înceapă în jurul anului 2020.

„Odată ce începi să te uiți în perspectiva anului 2020, stimulul fiscal începe să se estompeze, probabil că vor destul de multe ridicări ale ratei dobânzii până atunci, așa că riscurile pentru economie cred că o să înceapă să se dezvolte în SUA în jurul anului 2020”, a mai completat el.

Federal Reserve estimează că va opera două ridicări de dobândă până la finele acestui an, conform proiecțiilor făcute publice la ședința de politică monetară de luna trecută. Astfel, dobânda pe care o va purta dolarul va ajunge la intervalul 2,25%-2,50%.

În ultimul an, Wall-Street-ul a consemnat creșteri destul de importante, cu indicele Dow Jones plusând cu 16%, S&P 500 cu 15%, în timp ce indicele Nasdaq Composite de tehnologie a crescut cu peste 25%.

Cu toate acestea, dat fiind faptul că tensiunile comerciale și incertitudinea politică sunt deja puse în preț, „încă mai există loc pentru creșteri pe piețele de acțiuni”, a declarat Mike Bell, strategist pentru piețe globale de la JP Morgan Asset Management.

Articolul precedentPetrolul la maximele ultimilor patru ani. America intervine
Articolul următorInflația anuală, popas la 5,4%, dar inundațiile vor umfla prețurile alimentelor

Comments are closed.