Cu toate că a consemnat vânzări în creștere accelerată, producătorul german anunță reduceri de program, în încercarea de a evita concedierile ca urmare a unui nou program de revizuire a modelelor sale, astfel încât să se poată încadra in normele de poluare impuse.
Aflați în vizită la principala fabrică din Wolfsburg, dr. Herbert Diess, președintele consiliului de administrație al grupului Volkswagen și președintele Consiliului general pentru afaceri ale grupului, Bernd Osterloh, s-au adresat muncitorilor punctând atât la succesele înregistrate de la începutul anului, cât și la anumite aspecte, mai puțin plăcute, legate de strategia pe termen scurt a companiei, conform unei informări de pe pagina producătorului german.
Diess a avertizat asupra unei perioade mai puțin plăcute pentru angajați: „Trebuie să ne așteptăm la întreruperi ale producției în trimestrul al treilea. După perioada de vacanță, vom produce doar vehicule care respectă noile standarde de poluare. Vehiculele vor fi livrate pas cu pas imediat ce sunt disponibile aprobările necesare. Cu toate acestea, va trebui să stocăm un număr mare de vehicule pentru o anumită perioadă de timp. Pentru a ne asigura că acest număr nu va deveni prea mare, va trebui să planificăm zilele de întrerupere ale producției din Wolfsburg pentru perioada dintre vacanța de vară și sfârșitul lunii septembrie. Distribuția acestor zile de închidere va fi discutată împreună cu Consiliul de lucru în următoarele câteva zile, iar salariații vor fi anunțați cât mai curând posibil”.
În schimb, CEO-ul grupului a spus muncitorilor prezenți: că aproximativ 100 de modele noi ale mărcii Volkswagen au fost lansate începând cu 2015 și că situația economică s-a îmbunătățit substanțial, livrările ajungând la 6,2 milioane de unități. Grupul a încheiat primul trimestru al anului 2018 cu un record al livrărilor, cu 930.000 de vehicule fiind livrate, in luna aprilie, clienților întregului grup.
Președintele Consiliului de afaceri, Osterloh, a declarat că efectele reducerilor programului de lucru nu pot fi impuse, pur și simplu, angajaților în cauză. „Nu este vina colegilor noștri că s-au construit prea puține platforme de testare de-a lungul anilor și, ca urmare, nu se poate atinge volumul de testare necesar. Nu vom permite ca această povară să fie suportată doar de forța de muncă. Colegii noștri din producție nu sunt responsabili pentru această situație”.
Acțiunile Volkswagen au închis sesiunea curentă de tranzacționare în creștere cu aproape 0,5% la 163 de euro.
Comments are closed.