Un analist al agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings a avertizat că industria bancară din SUA s-a apropiat mai mult de o nouă sursă de turbulenţă, riscul de reducere a ratingurilor unor zeci de bănci din SUA, care ar putea include chiar şi JPMorgan Chase, transmite CNBC.
Agenţia de rating şi-a redus în iunie evaluarea stării de sănătate a industriei bancare în iunie, o mişcare despre care analistul Chris Wolfe a spus că a trecut în mare parte neobservată, deoarece nu a declanşat retrogradări de ratinguri ale băncilor.
Dar o altă scădere cu o treaptă a calificativului industriei, la A+ de la AA-, ar forţa Fitch să reevalueze ratingurile pentru fiecare dintre cele peste 70 de bănci din SUA pe care le acoperă, a declarat Wolfe pentru CNBC, într-un interviu exclusiv acordat la sediul companiei din New York.
”Dacă ar fi să-l mutăm la A+, atunci asta ar recalibra toate măsurile noastre financiare şi s-ar traduce probabil în acţiuni negative de rating”, a spus Wolfe.
Firmele de rating de credit pe care se bazează investitorii în obligaţiuni au tulburat pieţele în ultima vreme cu măsurile lor.
Săptămâna trecută, Moody’s a retrogradat 10 bănci mici şi mijlocii şi a avertizat că ar putea exista reduceri pentru alte 17 instituţii de credit, inclusiv pentru instituţii mai mari precum Truist şi US Bank.
La începutul acestei luni, Fitch a retrogradat ratingul de credit pe termen lung al SUA din cauza disfuncţiei politice şi a datoriilor în creştere, o mişcare care a fost luată în derâdere de liderii de afaceri, inclusiv de CEO-ul JPMorgan, Jamie Dimon.
De această dată, Fitch intenţionează să semnaleze pieţei că retrogradările băncilor, deşi nu sunt o concluzie anticipată, reprezintă un risc real, a spus Wolfe.
Acţiunea din iunie a Fitch a dus scorul ”mediului de operare” al industriei la AA- de la AA, din cauza presiunii asupra ratingului de credit al ţării, a lacunelor de reglementare expuse de eşecurile băncilor regionale din martie şi a incertitudinii privind ratele dobânzilor.
Problema creată de o altă retrogradare la A+ este că scorul industriei ar fi mai mic decât al unora dintre băncile de top ale SUA.
Ratingurile celor mai mari două bănci din ţară după active, JPMorgan şi Bank of America, ar fi probabil reduse la A+ de la AA- în acest scenariu, deoarece băncile nu pot fi evaluate mai mult decât mediul în care îşi desfăşoară activitatea.
Şi, dacă ratingurile instituţiilor de top, precum JPMorgan, vor fi tăiate, atunci Fitch ar fi forţată să ia în considerare cel puţin o reducere a ratingurilor tuturor celorlalte bănci, potrivit lui Wolfe.
Acest lucru ar putea împinge unele bănci mai slabe mai aproape de statutul non-investment-grade.
Acţiunile băncilor, inclusiv JPMorgan, Bank of America şi Citigroup, au scăzut marţi, pe fondul scăderilor mai ample ale pieţei.
Indicele KBW Bank a căzut de asemenea.
Decizii grele
De exemplu, BankUnited, cu sediul în Miami Lakes, Florida, cu rating BBB, se află deja la limita inferioară a ceea ce investitorii consideră gradul de investiţie. Dacă ratingul instituţiei de credit, care are o perspectivă negativă, scade cu încă o treaptă, ar fi periculos de aproape de un rating non-investment-grade.
Wolfe a spus că nu vrea să speculeze cu privire la momentul acestei potenţiale mişcări sau impactul acesteia asupra firmelor cu cote mai scăzute.
”Am avea de luat nişte decizii, atât pe o bază absolută, cât şi pe o bază relativă. În mod absolut, ar putea exista unele bănci cu rating BBB- pentru care am redus deja o mulţime de lucruri şi poate că ar putea să-şi păstreze ratingul”, a spus Wolfe.
JPMorgan a refuzat să comenteze acest articol, în timp ce Bank of America şi BankUnited nu au răspuns imediat la mesajele care solicită comentarii.
În ceea ce priveşte ceea ce ar putea împinge Fitch să degradezesectorul bancar american, cel mai mare factor este evoluţia ratelor dobânzilor determinate de Rezerva Federală.
Principalii trei indici al bursei din New York, Dow Jones. S&P 500 şi Nasdaq, au scăzut marţi cu aproape 1%.