După ce a crescut „într-un an, cât alții în șape”, producătorul de procesoare și plăci video grafice NVidia a pierdut, în doar câteva minute, aproape 400 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră.
Acţiunile producătorului american de cipuri Nvidia se depreciază cu aproape 6% la ora redactării acestei ştiri, la 119 dolari pe unitate faţă de 126,6 dolari la închiderea de vineri, în contextul în care investitorii continuă să marcheze profituri. Astfel capitalizarea companiei scade cu aproape 400 de miliarde de dolari la circa 2.900 de miliarde, arată datele agregate de ZF.
După ce săptămâna trecută a devenit pentru scurt timp cea mai valoroasă companie din lume, Nvidia a revenit acum în urma Microsoft şi Apple ca valoare de piaţă. Acţiunile Nvidia au crescut cu 156% până acum în acest an până la închiderea de vineri. Spre comparaţie indicele S&P500 a urcat cu 15% iar Nasdaq cu 18%.
Ascensiunea Nvidia a generat îngrijorări cu privire la faptul că evaluarea sa ar putea fi ridicată, în pofida creşterii puternice a veniturilor şi a profitului pe fondul cererii de cipuri pentru antrenarea tehnologiei de inteligenţă artificială.
„Dar dacă va continua să piardă teren, atunci există pericolul de contagiune, vânzările extinzându-se la alte nume mari din domeniul tehnologiei”, a scris David Morrison, analist principal de piaţă la Trade Nation, într-un comentariu trimis prin e-mail, notează MarketWatch.
Cu toate acestea, analiştii de pe Wall Street susţin în continuare creşterea acţiunilor.
„Nvidia controlează ecosistemul atât pe frontul hardware, cât şi pe cel software, iar cadenţa actuală a noilor generaţii ar trebui să facă ca acest avans să crească şi mai mult”, a scris analistul Blayne Curtis de la Jefferies.