Apple a raportat câștiguri în ușoară scădere pentru trimestrul III și a dezvăluit o strategie de creștere a prețurilor pentru a compensa încetinirea vânzărilor. Reacția bursei a fost promptă.
Performanțele Apple în raport cu estimările Wall-Street-ului, conform CNBC, sunt prezentate în cele ce urmează:
- Profit: 2,91 dolari pe acțiune față de 2,78 dolari, valoarea estimată;
- Venituri: 62,9 miliarde de dolari față de 61,57 miliarde de dolari, valoarea estimată;
- Vânzări de iPhone: 46,89 milioane de unități, față de 47,5 milioane estimare;
- Costul mediu de vânzare al unui iPhone (ASP): 793 dolari vs. 750,78 USD, conform estimărilor.
Compania cu sediul în Cupertino, California, prognozează venituri totale pentru următorul trimestru în intervalul 89 de miliarde dolari – 93 de miliarde dolari, din nou sub estimările din piață, care indicau o cifră de 93,02 miliarde de dolari.
Acțiunile Apple au scăzut, imediat după anunț, cu peste 7%, la 206,6 dolari, în special din cauza faptului că, pe parte de iPhone, numărul unităților vândute s-a situat sub estimările de pe Wall-Street.
Graficul acțiunilor Apple din sesiunea din 01 noiembrie 2018, sursa: cnbc.com
Apple a raportat o cifră a vânzărilor de iPhone care au fost, practic, aproximativ la același nivel cu cele de anul trecut, extinzându-se astfel tendința de creștere modestă înregistrată în trimestrele recente. Pentru a compensa, Apple a crescut prețul unui iPhone- sporindu-și astfel ASP-ul (Average Selling Price) și profitul per ansamblu.
Compania a raportat un ASP de 793 dolari – o creștere anuală de 28% – un nivel mult peste estimările analiștilor, de 750,78 dolari, conform datelor FactSet și StreetAccount.
Pe parte de servicii, Apple a raportat venituri de 9,98 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă o creștere anuală de 17%, dar care este, din nou, sub estimările Wall-Street-ului, de 10,2 miliarde de dolari. Această categorie cuprinde segmente de venituri cum ar fi vânzările din App Store, abonamentele Apple Music și cele rezultate din tarifele percepute pentru stocarea în iCloud.
Comments are closed.